Sărbătoare la Cumpăna, cu ocazia hramului Bisericii „Sf. Cuv. Parascheva”. FOTO Primăria Cumpăna
Ca în fiecare an, pe 14 octombrie, întreaga comunitate a comunei Cumpăna s-a adunat cu evlavie și bucurie duhovnicească pentru a sărbători hramul Bisericii „Sfânta Cuvioasă Parascheva”, ocrotitoarea localității. Astfel, marți, lăcașul de cult a fost neîncăpător pentru sutele de credincioși veniți din Cumpăna și din alte colțuri ale județului Constanța, pentru a aduce rugăciune și mulțumire Sfintei.
De la primele ore ale dimineții, biserica și curtea acesteia au răsunat de cântări și rugăciuni, în timpul Utreniei și a Sfintei Liturghii săvârșite de un sobor de preoți, sub protia Părintelui Protoiereu Jan Mihai. Credincioșii s-au putut închina la Sfintele Moaște ale Apostolilor Petru și Pavel, ale Sfinților Mucenici Epictet și Astion, ale Sfântului Ierarh Nectarie din Eghina făcătorul de minuni, ale Sfântului Ierarh Ioan Maximovici, precum și la racla ce adăpostește veșmintele Sfintei Cuvioase Parascheva, aflate în permanență în acest sfânt lăcaș.
La finalul slujbei, credincioșii au fost poftiți să participe la o agapă frățească, pregătită cu generozitate de gospodinele din Cumpăna. Cu sprijinul sponsorilor și al Consiliului Parohial, au fost oferite peste 700 de porții de sarmale și pulpe cu pilaf, într-o atmosferă de comuniune, recunoștință și bucurie.
Administrația Publică Locală Cumpăna adresează mulțumiri deosebite Preacucernicilor Părinți, Consiliului Parohial, sponsorilor și tuturor celor care au făcut posibilă desfășurarea acestei sărbători închinate ocrotitoarei spirituale a comunei.
„Fie ca Sfânta Cuvioasă Parascheva să reverse asupra tuturor sănătate, pace și binecuvântare!Totodată, transmitem un călduros «La mulți ani!» tuturor celor care își serbează astăzi ziua onomastică. În mod special, cu ocazia aniversării unei frumoase vârste urăm părintelui paroh Soare Ion ani mulți cu sănătate, putere și înțelepciune, spre a-și continua cu aceeași credință și devotament misiunea de slujire a lui Dumnezeu și a comunității din Cumpăna”, au transmis reprezentanții Consiliului Local Cumpăna.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Be the first to comment