Târgul „Gustul Toamnei de Acasă” revine la Cumpăna în acest weekend

Produse care vor fi oferite la vânzare de gospodarii din Cumpăna. FOTO Cristina Sîmbeteanu

Comuna Cumpăna îi invită pe toți cei care doresc să se bucure de farmecul toamnei la a doua ediție a târgului „Gustul Toamnei de Acasă”. După succesul primei ediții, evenimentul va avea loc din nou în Piața Agroalimentară din localitate, sâmbătă și duminică, începând cu ora 10:00.

Vizitatorii vor fi întâmpinați de producători locali care aduc în fața comunității cele mai proaspete legume și fructe de sezon, must dulce și vin din strugurii toamnei, dar și preparate tradiționale dobrogene. Nu vor lipsi șuberecul fierbinte pregătit pe loc, baclavalele și alte delicii care dau gust și culoare acestui anotimp.

Ca de fiecare dat, „Gustul Toamnei de Acasă” își propune să fie mai mult decât un târg. Este o întâlnire a comunității, un prilej de socializare și de păstrare a tradițiilor, unde autenticitatea dobrogeană se împletește cu atmosfera prietenoasă a unui sfârșit de săptămână petrecut acasă.

Evenimentul organizat de Primăria Cumpăna promite două zile pline de savoare și voie bună, într-un decor care sărbătorește bogăția toamnei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*