
O delegație a Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, condusă de președintele Gelil Eserghep, a participat marți, 15 iulie, la evenimentul organizat de Consulatul General al Republicii Turcia la Constanța cu ocazia Zilei Democrației și Unității Naționale. Manifestarea s-a desfășurat la reședința Consulului General Ozan Çakır și a reunit membri ai comunității turce, oficiali și reprezentanți ai celor două uniuni istorice – tătară și turcă.
Evenimentul a inclus o ceremonie religioasă, rostirea mesajului oficial transmis de autoritățile din Turcia, precum și o expoziție de fotografii-document realizate în timpul evenimentelor tragice din 15 iulie 2016. Ziua Democrației și Unității Naționale este dedicată comemorării victimelor tentativei de lovitură de stat din Turcia, iar anual, în această zi, sunt organizate ceremonii în toate țările unde există reprezentanțe diplomatice turce.
„Este important ca noi, tătarii turco-musulmani din România, să fim prezenți alături de frații noștri turci în momente de comemorare și reflecție. Solidaritatea și respectul față de valorile comune sunt esențiale pentru păstrarea identității noastre și pentru întărirea legăturilor cu statul turc”, a transmis Uniunea Democrată a Tătarilor Turco-Musulmani din România.
Participarea UDTTMR la acest eveniment reprezintă o reconfirmare a legăturii istorice și culturale profunde dintre cele două comunități care conviețuiesc în Dobrogea de mai multe secole.
Be the first to comment