Sfaturi de la ISU Dobrogea pentru evitarea cazurilor de înec

Echipaje medicale și scafandrii au intervenit pentru salvarea victimei din apele mării. FOTO ISU Dobrogea

Statisticile anilor anteriori arată că, odată cu încălzirea vremii, apar şi cazurile în care copii,  tineri şi chiar persoane cu experienţă îşi pierd viaţa la scăldat.În acest context, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa informează cetăţenii cu o serie de reguli şi măsuri ce trebuie respectate în scopul prevenirii acestor evenimente nedorite.

Astfel:

– frecventaţi doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat;

– respectaţi întotdeauna recomandările salvamarului/administratorului locului de agrement;

– evitaţi scăldatul în mare, lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte,  si curenţii foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci;

– nu realizaţi acte de teribilism prin plonjarea de pe stabilopozi, platforme, poduri sau alte elemente de construcţii;

– nu intraţi în apa rece înfierbântaţi, după ce aţi stat foarte mult timp la soare;

– nu vă aventuraţi în apă când sunteţi în stare de ebrietate, seara târziu sau pe timp de noapte;

-nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi lângă şi în apă. Ei se vor scălda numai sub controlul părinţilor sau altor persoane mature.

Totodată, cetăţenii au obligaţia să respecte panourile de avertizare “Scăldatul interzis, pericol de înec” şi să conştientizeze riscurile la care se expun atunci când se scaldă în locuri neamenajate pentru că plata unei clipe de neatenţie poate fi o viaţă.

De la începutul sezonnului estival trei persoane s-au înecat pe litoralul românesc.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*