Să nu încetăm să fim oameni și să ne ajutăm între noi. O lecție de viață primită la magazinul din colț

Cătălin Schipor
Cătălin Schipor

De cele mai multe ori, ajutorul vine de unde nici nu te aștepți și chiar când crezi că nu mai ai nicio scăpare. Mi s-a întâmplat de multe ori, în general de la cunoscuți pentru care nu aș fi jurat că vor face ceva pentru mine, să îmi întindă o mână de ajutor, total dezinteresați și fără să le-o cer. Se știu fiecare în parte fără să le dau numele și, cu siguranță, avem fiecare dintre noi o listă cu binefăcători. De curând, pe a mea am mai adăugat o persoană, un străin, cineva pe care nu l-am văzut niciodată.

În viață, urci sau cobori, ți se întinde o mână de ajutor sau ți se pune piedică. Important este însă să nu uiți să mulțumești pentru ceea ce ai și celor care te ajută, lui Dumnezeu, Allah, Iehova sau reptilienilor, fiecare în cine crede. Pe scurt, să nu uităm să fim oameni.

Ultima lecție de omenie am primit-o în după-amiaza de duminică, 23 februarie. Din neatenție, am plecat la magazinul de lângă bloc, fără prea mulți bani în portofel, bazându-mă pe o sumă de bani de pe un card, de care uitasem că deja este cheltuită. Când a terminat casiera de scanat, am constatat că nu pot plăti. Mi-am cerut scuze, am trimis băiatul mijlociu să îmi aducă banii necesari de acasă și așteptam ca șefa de tură să vină la casa de marcat pentru a face stornarea produselor. Între timp, cele 3-4 persoane aflate la rând au început să se uite urât și să comenteze. Știu cum este pentru că recunosc, am făcut și eu așa de multe ori. Mă fâstâceam, mai ales că șefa cu stornarea nu mai apărea și aud o voce de la capătul rândului, în engleză: Ai nevoie de bani? Câți? Mi-i dai tu după aceea… Era un tip, străin evident, care a insistat să îmi dea toți banii pe care îi avea cash la el. Am completat cu ce aveam eu în portofel și am reușit să pun rândul în mișcare.

L-am așteptat să îi mulțumesc și să îi spun că trebuie să apară copilul cu banii și îi plătesc datoria: Nu am nevoie, am vrut doar să te ajut. Este ultimul meu an în România și vreau să fac și eu bine, pentru că și pe mine m-au ajutat alții. Dacă vrei să faci ceva pentru mine… ai copii, mergi cu ei la biserică și roagă-te pentru mine. Și atunci când poți, fă cuiva un bine!

Este student la medicină, este din Iordania, iar numele, exotic și greu de pronunțat, spre rușinea mea, l-am uitat.

Pare un clișeu, dar până nu ți se întâmplă personal, nu realizezi cât de mare poate fi un gest mărunt și cât de puțin costă să salvezi pe cineva, să fii om. Că donezi o haină unui sărac, doi euro unui copil bolnav de o boală gravă sau rupi din sandvișul tău să hrănești un câine al străzii, sunt gesturi mărunte, ce nu te costă mult, dar pot aduce o rază de speranță, o bucurie.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*