Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul 200 mm, de pe strada Soveja, din municipiul Constanța, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile în cursul zilei de 28 iunie, în intervalul orar 09.00 – 16.00.
Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe strada Soveja, tronsonul delimitat de străzile Barbu Șefănescu Delavrancea și Ștefăniță Vodă, precum și punctele termice 53 și 177.
„Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp“,au transmis reprezentanții RAJA.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Clubul Sportiv „Victoria Cumpăna” în parteneriat cu Primăria Comunei Cumpănă, Direcția Județeană de Tineret și Sport Constanța și Asociația Județeană de Scrima organizează în pe 23 februarie, începând cu ora 13.30, „Cupa prieteniei“ la scrima. […]
Echipele municipalității și ale societății Polaris M Holding acționează în fiecare zi dezinfectând străzile, trotuarele și parcurile din Constanța. Primarul municipiului Constanța, Decebal Făgădău, a dispus aceste măsuri privind gestionarea bolilor înalt contagioase încă din […]
Consiliul Județean Constanța a anunțat că a fost emis Ordinul privind începerea execuției lucrărilor în cadrul proiectului „Restaurarea, conservarea, amenajarea și punerea în valoare a Edificiului Roman cu Mozaic”. Astfel, începând de joi, 27 octombrie, […]
Be the first to comment