
Deputatul PSD de Constanța Mirela Matichescu reacționează ferm în urma vizitei oficiale a președintelui Nicușor Dan în Germania, criticând componența delegației române și modul în care a fost abordată această deplasare externă. Într-o postare dură pe Facebook, parlamentarul constănțean atrage atenția asupra riscurilor reprezentate de o „capturare partizană” a politicii externe.
„Berlinul, cu circuit închis. Intrarea doar pe bază de carnet USR” – își începe Mirela Matichescu expunerea din mediul online. Deputatul social-democrat acuză faptul că delegația oficială care l-a însoțit pe Nicușor Dan în Germania a fost compusă exclusiv din membri sau apropiați ai Uniunii Salvați România, în absența oricărei reprezentări din partea PSD – partid aflat la guvernare și a cărui legitimitate a fost reconfirmată la ultimele alegeri parlamentare.
„România nu se negociază între prieteni de partid. Iar politica externă nu se face fără legitimitate democratică”, transmite Matichescu, subliniind că astfel de demersuri externe trebuie să reflecte echilibrul politic intern și reprezentarea democratică reală.
În contextul vizitei desfășurate la Berlin, unde delegația română a avut întâlniri cu președintele Frank-Walter Steinmeier și cancelarul Friedrich Merz, temele abordate au fost prezentate oficial drept esențiale pentru viitorul României: cooperare economică, investiții, apărare, reconstrucția Ucrainei și integrarea Republicii Moldova în UE. Totuși, deputatul PSD atrage atenția că dincolo de titlurile pompoase, „componența delegației trădează altceva: o abordare dezechilibrată, partizană și riscantă”.
„Când la masă se află doar USR, mesajul transmis este: «Restul României nu contează». Germania nu negociază cu un partid, ci cu România. Iar când la Berlin sunt prezenți doar oameni dintr-o singură zonă ideologică, fără consultare și fără transparență, se creează un precedent periculos, care fragilizează imaginea statului român și ridică semne de întrebare asupra seriozității noastre în relația cu partenerii europeni”, avertizează deputata PSD.
În calitate de parlamentar de Constanța, Matichescu atrage atenția că astfel de decizii luate într-un cerc închis de putere afectează nu doar echilibrul politic național, ci și regiunile strategice ale țării, precum Dobrogea, care au nevoie de reprezentare fermă și coerentă în orice dialog internațional.
„O regiune precum Constanța, cu o importanță geostrategică evidentă în planul apărării, al infrastructurii energetice și al transporturilor navale, nu își permite luxul de a fi ignorată în marile decizii europene, iar vocea județului trebuie să fie parte a viziunii politice asumate de România”, susține Matichescu, în completare pentru CTnews.
Social-democrata evocă și precedentul negocierilor privind Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în care USR, spune ea, a acționat fără o strategie clară și fără consultare reală cu celelalte forțe politice.
„Românii își amintesc bine că USR a mai negociat «în numele țării» și în trecut – iar rezultatul a fost dezastruos. PNRR a fost negociat netransparent, superficial și fără o viziune clară. Rezultatul? Ținte nerealiste, investiții dezechilibrate și lipsă de sprijin real pentru economie”, punctează Mirela Matichescu, în expunerea de pe pagina sa oficială de Facebook.
Mai mult, parlamentarul PSD ridică semne de întrebare și cu privire la prezența ministrului Apărării, Ionuț Moșteanu, în această delegație:
„Ne putem întreba, retoric desigur, dacă domnul Moșteanu s-a dus la Berlin să negocieze excluderea cheltuielilor pentru apărare din calculul deficitului bugetar – așa cum l-am întrebat recent în comisie și a răspuns total pe lângă subiect, cu un aer de improvizație care nu are ce căuta la acest nivel.”
Mirela Matichescu atrage atenția că lipsa unei reprezentări pluraliste, legitime și transparente nu face decât să submineze încrederea cetățenilor în instituții și să erodeze imaginea României în plan internațional.
„România nu este o anexă a unui partid. România este un stat democratic, pluripartidic, cu o guvernare de coaliție și cu un electorat care trebuie respectat.”
În opinia sa, astfel de gesturi politice, dacă devin practici recurente, riscă să transforme politica externă într-un instrument de campanie personală și să anuleze eforturile de consolidare a poziției României în cadrul Uniunii Europene. De aceea, spune deputatul constănțean, este esențial ca toate demersurile internaționale ale țării să se bazeze pe consens, legitimitate și echilibru – nu pe capital electoral de moment.
Prin vocea unuia dintre parlamentarii activi ai județului Constanța, critica exprimată de Mirela Matichescu reamintește că politicile externe ale României nu pot fi disociate de nevoile și realitățile locale. Într-o regiune cu poziție strategică la Marea Neagră, interesul național nu este o temă abstractă, ci una care se traduce în investiții, infrastructură, securitate și stabilitate. Iar acestea, în viziunea deputatei PSD, nu se pot obține cu o politică externă „cu circuit închis”.
Be the first to comment