Credincioșii din comuna Cumpăna sunt așteptați la Hramul Bisericii, Adormirea Maicii Domnului, sărbătoare la care vor fi încreștinați și patru copii aflați în asistență maternală.
Pe 14 august, începând cu ora 17:00, preoții vor săvârși Vecernia, Slujba de Priveghere și Prohodul Adormirii Maicii Domnului.
În ziua de sărbătoare, 15 august începând cu ora 8:00, va începe Sfânta Liturghie, urmată la ora 11:30 de slujba Sfantului Botez a patru copii, proveniți din asistență maternală, slujbă oficiată de Înalt Prea Sfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
Moaștele Sfântului Efrem aduse de la mănăstirea Târgușor județul Constanța și Veșmintele Sfintei Cuvioase Parascheva, vor fi depuse la Biserica Parohială al cărei Hram este sărbătorit.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Pentru remedierea unei avarii survenită la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 315 mm, pe strada Mircea cel Bătrân din localitatea Mihail Kogălniceanu, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile în cursul […]
Președintele Consiliului Județean Constanța, Marius Horia Țuțuianu, împreună cu Directorul General al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, Petre Dinică, au semnat Convenția de finanțare nerambursabilă pentru proiectul „Reducerea capacității centrului de îngrijire […]
Misiunile polițiștilor locali constănțeni devin din ce în ce mai dificile. O sesizare privind o căruță pe străzile din Constanța s-a lăsat cu o încercare de intimidare a oamenilor legii din partea familiei căruțașului, care […]
Be the first to comment