Delfinariul Constanța își deschide porțile de Ziua României. Pe 1 Decembrie, sunt trei spectacole gratuite pentru cei care vor să vadă delfinii în acțiune.
Directorul instituției, dr. Adrian Bîlbă spune că este pregătit să-și primească oaspeții la orele 11:00, 13:00 și 15:00. De această dată, reprezentanțiile vor fi ceva mai diferite. Pe lângă delfini, în marele bazin vor intra și doi dresori care vor arăta publicului cum se pot juca cu jucăușele mamifere.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Rompetrol Downstream, companie membră a KMG International, ce operează rețeaua de benzinării sub brandul Rompetrol, pune la dispoziția clienților blocați din cauza ninsorilor abundente în stațiile de pe autostrada A2, în mod gratuit – apă, […]
Primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău a convocat Consiliul local al municipiului Constanţa în şedinţă extraordinară, luni, 23 septembrie, de la ora 12.00, în sala „Remus Opreanu” a Consiliului Judeţean Constanţa. Proiectul ordinii de zi cuprinde un […]
Un grav accident rutier s-a înregistrat duminică dimineață pe DN 22, în dreptul localității Tariverde, apelul inițial efectuat la ora 6.11 anunțând patru victime. La fața locului au fost direcționate un echipaj SMURD și […]
Be the first to comment