FOTO VIDEO Incendiu puternic la sediul Iridex din Medgidia

Incendiul s-a întins cu repeziciune. FOTO ISU Dobrogea

Un puternic incendiu a izbucnit în seara de 20 mai la sediul unei societăți comerciale din Medgidia. Pompierii s-au chinuit timp de trei ore să stingă focul și să limiteze pagubele.

Incendiul a fost anunțat în jurul orei 20.30, fiind observat la garajul firmei de salubritate din Medgidia – Iridex. La fața locului au fost trimise trei echipaje ale ISU Dobrogea, cu autospeciale de stingere cu spumă și apă, existând pericolul de a se extinde la birouri și mașinile firmei.

După aproximativ trei ore, incendiul a fost lichidat. A ars magazia cu bunurile aflate în interior, dra și un birou pe o suprafață de 30 mp – ușile și mobilierul deteriorate. Pompierii au stabilit ca si cauză probabilă a izbucnirii incendiului, un scurt circuit.

 

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*