Dragorul Maritim 30 s-a întors dintr-o misiune NATO de cinci săptămâni

Dragorul Maritim 30
Dragorul Maritim 30

După mai bine de cinci săptămâni în care a parcurs peste 2000 de mile marine, adică de trei ori lungimea Mării Negre, Dragorul Maritim “Sublocotenent Alexandru Axente” a acostat miercuri, 12 aprilie, în Portul Militar Constanţa.

Nava a executat misiuni sub conducerea Comandamentului Maritim Aliat al NATO (MARCOM), în cadrul Gruparea Navală Permanentă pentru Lupta Împotriva Minelor a NATO (SNMCMG-2) şi a participat la Exerciţiul Multinaţional “Poseidon 17”, organizat de Forţele Navale Române, şi la Exerciţiul Multinaţional “Ariadne 17”, organizat de Forţele Navale Elene, în Marea Mediterană.

A fost un program foarte condensat pentru marinarii militari români, pe parcursul căruia, aceştia şi-au consolidat deprinderile de luptă împotriva minelor marine.

În timpul marşului de întoarcere, echipajul a recuperat o baliză hidro-meteorologică a R.A. Administraţia Dunării de Jos, care eşuase în Marea Neagră, iar curenţii marini au purtat-o în apele teritoriale ale Turciei.

Contraamiralul de flotilă Daniel Căpăţînă, comandantul Flotei, i-a întâmpinat, în Portul Constanţa, pe cei 68 de militari, care prin intermediul căpitan-comandorului Decebal Ciobăniţă, comandantul navei, au raportat: “Misiune îndeplinită!”.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*