Un incendiu a izbucnit în această seară la o casă de pe strada Delfinului din Constanța, iar o persoană a ajuns la spital.
Pompierii au intervenit cu mai multe echipaje de stingere și echipe medicale.
Ei au reușit să stingă focul, iar în urma incendiului o persoană a suferit arsuri ușoară. Victima a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
De la debutul pandemiei cu noul coronavirus, la nivelul județului Constanța au fost confirmate 229 de persoane infectate cu SARS-CoV-2. Până în prezent, 11 persoane au decedat din rândul celor pozitivate, iar 157 de pacienți […]
În anul 2019, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța și-au direcționat eforturile pentru apărarea vieții și integrității cetățenilor și pentru tragerea la răspundere a celor care se fac responsabili de comiterea unor fapte […]
Comuna constănțeană Ion Corvin, din care fac parte satele Brebeni, Crângu, Ion Corvin, Rariștea și Viile, cunoaște o perioadă de ample transformări în infrastructură, administrația publică locală, condusă de primarul Marcela Rădulescu, dorind să crească […]
Be the first to comment