Cu puțin timp înainte de miezul nopții de 26 spre 27 ianuarie, un apel la 112 a anunțat că o persoană a căzut de la etajul 6 al unui bloc de pe strada Ștefan cel mare, în zona Cina. Victima, un tânăr, a fost găsită decedată la fața locului.
Potrivit martorilor, victima, un tânăr în vârstă de 24 de ani a avut un conflict cu tatăl și bunicul său cu care locuia în blocul respectiv, iar ulterior s-a aruncat în gol. Echipajul medical deplasat la fața locului nu a mai putut face nimic pentru victima care prezenta mai multe traumatisme incompatibile cu viața. Se pare că tânărul obișnuia să consume substanțe interzise, acesta fiind și motivul conflictului cu tatăl său.
Cazul este anchetat de către polițiștii constănțeni.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dobrogea” intervine cu forțe și mijloace pentru căutarea unei persoane de aproximativ 60 de ani, dispărută de luni în Dunăre, în dreptul localității Rasova. Căutările au fost reluate în această […]
Steve Aoki vine în această vară la Neversea, cel mai mare festival de pe o plajă din Europa, și pregătește un show incendiar pentru fanii din întreaga lume care vor simți din nou libertatea pe […]
Două persoane au murit sâmbătă, 22 ianuarie, iar o a treia a fost grav rănită, în urma unui accident rutier petrecut pe DJ 87, la ieșire din localitatea constănțeană Nazarcea. Potrivit polițiștilor constănțeni, din primele […]
Be the first to comment