Când NASA a descoperit că Marea Neagră și-a schimbat culoarea anul trecut devenind turcoaz, jurnaliștii s-au grăbit să spună că începe să semene cu surorile sale cu salinitate mai mare, precum Marea Mediterană. Biologii români care studiază fenomenul de mai multă vreme au descoperit că această nuanță splendidă este dată de un microorganism specific Marii Mediterane, într-adevăr.
Este vorba de o algă care se răspândește din ce în ce mai rapid, înflorește în mai-iulie și conferă apei o culoare de un albastru pur ca în Grecia sau în Hawaii. Dar, deși ecosistemul mării se reface, anumite specii de viețuitoare nu vor migra aici, și va trebui să ne descurcăm tot cu ceea ce avem: să conservăm speciile care ne-au mai rămas și să le exploatăm cu cap pe cele considerate “invadatoare”. Pe 31 octombrie am sărbătorit Ziua Mării Negre, iar Complexul Muzeal de Științe ale Naturii din Constanța a reunit sub cupola unei aule academice cercetători și specialiști din mai multe domenii care au legătură cu marea și indirect cu protecția ei.
“Complexul Muzeal de Științe ale Naturii are că obiectiv educația și știința. Aceste două elemente trebuie să fie atinse în ceea ce privește planul nostru cultural. Educația înseamnă investiția în viitor, în sustenabilitatea activităților de la Marea Neagră. Iar știința trebuie să aibă elemente de popularizare și elemente aplicate, care cu ocazia acestui simpozion sunt aduse la cunoștința celor care au interes la nivelul Marii Negre – și sunt tot mai mulți” a spus directorul Adrian Bîlbă.
Refacerea ecosistemului Mării Negre este un proces care se desfășoară lent, dar cu progrese certe. Faptul că industria mare și grea a României s-a prăbușit imediat după revoluție a avut și o latura bună: deșeurile chimice nu au mai ajuns în mare, navele vechi și poluante nu au mai otrăvit apa, iar tonele de particule de minereu și praf de ciment ori azbest nu au mai aterizat în apă. Drept urmare, încet, încet apa s-a curățat ajutată și de filtrele ei naturale (alge, scoici, etc), iar biologii care monitorizează constant evoluția speciilor au anunțat cu bucurie întoarcerea unor viețuitoare considerate demult dispărute.
Bancuri de smarid, un pește mic asemănător cu stavridul, au fost văzute din ce în ce mai des. Rândunica de mare, care aduce mult cu guvidul, a reapărut în Marea Neagră după mai bine de 50 de ani. În Bulgaria, la câțiva kilometri de granița cu România, scufundătorii au reușit să filmeze o plătică rară, cu coadă neagră.
“Au mai apărut specii pe care le considerăm dispărute, specii cu o valoare economică importantă și o valoare turistică importantă fiindcă în farfuria turistului, dacă există o sursă indigenă de pește, e mai bine decât unul congelat, de import” spune biologul Adrian Bîlbă, directorul de la Delfinaru.
Farfuria turistului determină însă mișcarea de pendul a ecosistemului Mării Negre. Când ecosistemul e lăsat în pace și se reface, apar peștii. Când apar peștii, se dezvoltă pescuitul, care, scăpat de sub control, epuizează resursele. Ecosistemul devine din nou sărac și îi trebuie ani de zile să se refacă.
Ce e de făcut? Soluția a venit tot din partea biologilor are au arătat cu degetul către un musafir nepoftit ce ne invadează marea: melcul rapana venosa. Trăiește și pe fund nisipos și pe fund stâncos, de la linia țărmului până la 30 metri adâncime. Prima dată a fost văzut în Marea Neagră în anul 1948 în zona portului Novorossiisk (Rusia), iar în 1963 a apărut și în dreptul litoralului românesc. Melcul rapana venosa își are originea în Marea Japoniei, Marea Chinei și Marea Galbenă de unde a fost adus accidental pe carena navelor. S-a înmulțit într-atât de mult atacând scoicile autohtone și icrele altor pești încât la un moment dat a devenit inamicul public numărul 1, iar biologii “au dat liber” pescarilor să-l culeagă din mare. Ca să înțelegem dimensiunile atacului rapanei la ecosistemul autohton, e suficient să spunem că 16 – 20 mii de tone rapana/an e contingentul oferit pescarilor, gestionat de Liga Navală, pentru pescuirea lui. Enorm.
“Sunt tendințe actuale ale pescuitului, de orientare către rapana, însă modalitatea prin care se realizează acesta este contestată de către unii, aprobată de alții… Din traulul respectiv ca un năvod tip “plug” care trage de pe fundul apei pe lângă rapane și alte viețuitoare (algele cu prindere pe fundul apei) nu scapă mai nimic. Sunt discutate lucrurile acestea, de ce: dacă un beam-traul face ceea ce face o furtună severă, traularea continuă, pe când… Știți, furtuna mai și încetează, dar traularea nu, și “răzuiește” de vietăți tot fundul marii. Și toate astea se întâmplă în zone cu ape foarte mici, pentru că rapana nu trăiește mai jos de 40 de metri” a explicat Adrian Bîlbă în cadrul simpozionului de la Delfinariu.
Sunt foarte multe elemente care concură la o activitate economică complexă la Marea Neagră și care ar trebui să se desfășoare sustenabil: ecologia, turismul, transporturile navale, industria extractivă și nu în ultimul rând, pescuitul. Toate cele cinci trebuie să fie făcute astfel încât să nu se deranjeze una pe cealaltă, iar factorii decidenți trebuie să se gândească cum le organizează într-un mod cât mai echilibrat, în care ecologia să fie urmărită și restricțiile ecologice respectate, pescuitul să se desfășoare sustenabil, mișcările speciilor să fie făcute cât mai sustentabil, și să se discute tot ce înseamnă modalități noi de pescuit. Cât privește ecologia, pescarii mereu se plâng că zonele de restricție ecologică, respectiv site-urile “Natura 2000” s-au extins și la nord și la sud rămânând o zonă cât mai redusă de pescuit. E un prilej de nemulțumire, dar în același timp ecologiștii le spun că ar trebui să existe zone de refacere a populațiilor de orice natură – de la gasteropode, midii, până la speciile piscicole de interes economic sau de interes biologic.
“Pescarii trebuie să știe cât de importantă este ecologia, transportatorii la fel și îmi pare rău că la acest simpozion nu a fost nimeni din partea industriei extractive. Și lor le recomand același lucru, să aibă cât mai multă grijă de viața acestei mări care și așa e un pic șchioapă, prin faptul că mai jos de 200 de metri este abiotică (adică fără viață). Așa cum sub 40 metri e foarte greu de pescuit, iar până în 40 de metri sunt zone de protecție ecologică într-o măsură foate mare, pescarii trebuie să înțeleagă că în aceste zone, vietățile se refac. Iată un mijloc prin care acest simpozion devine util diverșilor factori interesați” a conchis Adrian Bîlbă, directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii.
Biologii marini spun că ecosistemul Marii Negre este încă în convalescență, dar, dacă ritmul de refacere va continua, este posibil că în următorii ani să vedem și alte specii de pești.
Be the first to comment