În perioada 5-10 iunie, la nivel european a avut loc acțiunea denumită generic TISPOL ALCOHOL & DRUGS, motiv pentru care polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Constanța au desfășurat o activitate, în colaborare cu Biroul Rutier Constanța, pe linia consumului de alcool și a substanțelor psihoactive, în județul Constanța.
Cu această ocazie, au fost depistați în trafic 80 de conducători auto sub influența băuturilor alcoolice, unul dintre aceștia fiind sub influența substanțelor psihoactive. Astfel, polițiștii rutieri au întocmit 32 de dosare penale și au reținut 49 de permise de conducere.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Serviciul Public de Impozite și Taxe (SPIT) Constanța informează cetățenii că începând de vineri, 15 martie, pot depune la ghișeele instituției cereri pentru obținerea permiselor de acces în zona peninsulară. Noul Regulament de acces prevede ca […]
Utilajele de deszăpezire și-au făcut deja apariția pe DN-uri și Autostrăzile A 2 și A4 ca urmare a prognozelor meteo. Având în vedere prognoza A.N.M. pentru acest sfârșit de săptămână care anunță primele ninsori, Secțiile […]
Pentru remedierea unei avarii survenite astazi, 10 iulie 2017, la conducta de apa de pe strada Trandafirilor din municipiul Constanta, RAJA Constanta este nevoita sa intrerupa furnizarea de apa in intervalul orar 11,30-13,30. Sunt afectati […]
Be the first to comment