Zece percheziții la persoane care au aruncat pe câmp resturi provenite din sacrificarea animalelor

Mașină de Poliție. FOTO Arhiva CTnews

În cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, în cursul zilei de astăzi, 10 iunie, polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu Constanța, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, pun în aplicare 10 mandate de percheziție domiciliară, în județul Constanța.

Potrivit IPJ Constanța, din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că mai multe persoane ar fi sacrificat, în mod neautorizat, animale (ovine și bovine), iar leșurile ar fi fost abandonate pe câmp.

În urma punerii în executare a mandatelor de percheziție domiciliară au fost descoperite și ridicate mai multe înscrisuri privind trasabilitatea și mișcarea animalelor ale căror resturi au fost abandonate.

De asemenea, în două dintre locațiile percheziționate au fost descoperite  50 de crotalii a căror destinație finală nu figurează în județul Constanța. În plus, au fost descoperite resturi provenite din sacrificarea animalelor, cadavre de animale aruncate într-o groapă neautorizată improvizată în perimetrul unei ferme, precum și spații de tranșare amenajate.

Cu privire la groapa în care se aflau resturile de animale, au fost aplicate măsuri de igienizare a zonei” – IPJ Constanța.

Cercetările sunt continuate de către polițiști, sub coordonarea procurorului de caz, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abandonarea, aruncarea și/sau ascunderea deșeurilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*