Weekend teatral cu recital de poezie Bodochi – Sigartău şi „Omul care mânca lumea”

Piesa "Omul care mânca lumea", la Constanța
Piesa "Omul care mânca lumea", la Constanța

Teatrul de Stat Constanţa (TSC) vă invită sâmbătă, 15 octombrie, de la ora 19.00,  la un spectacol inedit susţinut de actriţa Anca Sigartău, împreună cu Marius Bodochi, unul dintre protagoniştii celei mai recente premiere constănţene („Ursul” de A.P.Cehov).

Spectacolul, intitulat „De la om la om”, este un recital al celor doi cunoscuţi actori, care vor interpreta texte de Vasile Alecsandri, La Fontaine, William Shakespeare, Mihai Eminescu, Tennessee Williams, Cesare Pascarella, Jorge Luis Borges, Adrian Păunescu, Carlos de Andrade, Roberto Sanesi.

Recitalul va fi ambientat cu muzică originală, compusă şi interpretată live de Anca Sigartău.

Preţul unui bilet este 30 lei.

Duminică, 16 octombrie, de la ora 19.00, constănţenii vor putea viziona un spectacol al Teatrului de Artă Bucureşti, în regia talentatului Alexandru Mâzgăreanu, unul dintre cei mai curajoşi regizori din tânăra generaţie.

„Omul care mânca lumea”,  piesa de debut, multi-premiată, a tânărului dramaturg şi regizor german Nis-Momme Stockmann, tratează cu cinism diferite aspecte ale societății contemporane. Din cauza presiunilor sociale și personale, personajul principal – un tânăr de 35 de ani – trece printr-un moment de criză și caută să își recapete identitatea, încercând să dea un sens nou vieții sale.

Doar că, în lumea profitului, capitularea nu este o opțiune. Pe lângă critica la adresa societății capitaliste și a presiunilor pe care aceasta le generează asupra oamenilor, spectacolul pune în discuție probleme profund umane; tânărul autor Nis-Momme Stockmann reușește să creeze un personaj unic și să răspundă unor probleme perene, precum îmbătrânirea, dependența și dificultățile condiției de tată, soț și prieten.

În distribuţie: Şerban Gomoi, Romeo Pop, Antoaneta Cojocaru/ Sorina Ştefănescu, Alex Călin, Liviu Chițu. Muzica este semnată de Alexandru Suciu, iar fotografia, de Romulus Boicu.

Preţul unui bilet este 30 lei.

“Spectatorii fideli ai trupei Teatrului de Stat Constanţa sunt aşteptaţi din nou la producţiile noastre în weekend-ul 22 – 23 octombrie, când vor putea să vizioneze a doua premieră din această stagiune. 

În data de 16 octombrie, TSC va da o reprezentaţie a piesei „Uciderea lui Gonzago”, de Nedialko Iordanov, pe scena Teatrului Nottara din capitală, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru – FEST(IN) pe Bulevard”, au transmis reprezentanții Teatrului de Stat Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*