Un căluț de la Microrezervație, care în mod normal trece neobservat de vizitatori spune o poveste veche și ascunsă, despre unire. Nu despre Unirea pe care o sărbătorim astăzi, ci despre una mult mai veche, derulată cu 5 mii de ani în urmă. Căluțul este frumușel și bine îngrijit, are de toate și se bucură de toată atenția oamenilor din Microrezervație, însă nu e un cal obișnuit/ Este un cal sălbatic, însă acesta poartă mai mult că oricare genele strămoșilor lui. Originile lui se pierd într-un spațiu îndepărtat de noi, situat undeva între Marea Neagră și Marea Caspică, în nesfârșitele stepe eur-asiatice.
“Undeva în nordul Marii Negre și nordul Mării Caspice, în spațiul ponto – caspic, popoarele de acolo au reușit să domesticească progresiv calul. Inițial, să-l folosească doar pentru a se hrăni, ulterior să-l mulgă. Și ca să-l mulgă a trebuit să-l domesticească suficient de bine încât să-l și încalece.
În consecință, acum aproximativ 5 mii de ani deja populațiile din zona respectivă, pre-indoeuropene, aveau calul sub picioare, și împreună cu acesta au început să migreze. Și au migrat de au ajuns până în vestul Europei, dar și în India, și în Rusia și până în Iran. Aceste populații au adus o limbă mai evoluată decât a celor care se aflau pe teritoriile ocupate”, explică Adrian Bîlbă, directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.
Studii aprofundate de lingvistică arată că europenii şi mare parte din asiatici vorbesc limbi derivate dintr-un trunchi comun. Experții lingviști au pornit de la ideea că unele cuvinte ancestrale se schimbă foarte lent, astfel încât proveniența lor poate fi recunoscută și după zece mii de ani. Ideea existenţei unei limbi ancestrale comune tuturor oamenilor de pe Pământ nu e nouă.
În povestea Turnului Babel, Biblia menționează că la începuturile ei, omenirea vorbea o singură limbă, dar aceasta s-a împărţit în multe limbi deosebite, diferitele popoare devenind astfel incapabile să se înţeleagă unele pe altele. Într-un studiu publicat în “Proceedings of the Național Academy of Sciences” există o listă de 23 de cuvinte care se regăsesc în cel puţin 4 limbi eurasiatice, considerate a fi de origine foarte veche, aparţinând superfamiliei indoeuropene. Mamă, bărbat, eu, noi, foc, mână, și scoarţă sunt printre cele 23.
“Indoeuropenii nu au fost războinici: nu sunt rezultate arheologice și date care să confirme un comportament agresiv al lor. Totuși se pare că au adus cu ei ciuma și au contribuit la decimarea populației locale, fiindcă genetic suntem toți înrudiți și toți plecați din acest fond genetic de pre-indoeuropeni. De ce le zice indo-europeni?
Pentru că s-au dus și în India, s-au dus și în Europa; nu că am avea o origine indiană, din acest punct de vedere. S-au dus, cum spuneam, și în Rusia, și în Iran. Cu toții vorbim limbi care au o rădăcina comună: mai mult de jumătate din populația globului vorbește o limba indo-europeană. Suntem latini dar și indo-europeni” explică Adrian Bîlbă, directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturi Constanța.
Acel căluț sălbatic răsfățat de biologii de la Delfinariu ne predă o lecție de istorie extraordinară. Strămoșii lui i-au adus pe strămoșii noștri pe aceste meleaguri. Au venit călare pe caii domesticiți acum 5 mii de ani. Denumirea și originea noastră este legată de acest proces de domesticire a calului. Suntem atât de uniți cu alte popoare, cum nici nu ne imaginăm.
Iar de ziua Unirii Principatelor aniversăm istoria unirilor recente, în care ne bucurăm că am ajuns între aceleași granițe, cu toții. Să nu uitați: când treceți pe Microrezervatie, să vizitați căluțul sălbatic îngrijit acolo. Îi place orice mângâiere și orice mână de fân proaspăt.
Be the first to comment