VIDEO Primele două barje au fost scufundate în Dunăre. Operațiunea pentru redirecționarea debitului către brațul care alimentează centrala continuă

Brațul Bala. FOTO Apele Române
Brațul Bala. FOTO Apele Române

Operațiunea de scufundare a barjelor amplasate în zona brațului Bala continuă pe Dunăre. A doua barjă a fost coborâtă în această noapte, după o intervenție care a durat aproximativ 11 ore, iar astăzi este programată scufundarea ultimelor două.

Potrivit informațiilor transmise de Apele Române, cea de-a doua barjă a fost scufundată în jurul orei 1.00, printr-o coborâre lentă, în poziția indicată de experții instituției. Procedura a durat aproximativ 11 ore, timpul mediu pentru o scufundare fiind de circa cinci ore.

Operațiunea s-a realizat prin inundarea controlată a barjelor. Apa a fost pompată în „coferdamuri”, pentru coborârea acestora până la suprafața apei, după care s-a trecut la umplerea barjelor, astfel încât coborârea să fie realizată cât mai echilibrat.

Cele două barje sunt amplasate la aproximativ 500 de metri de intrarea pe brațul Bala.

Încă două barje vor fi scufundate

Operațiunea continuă cu ultimele două barje, care vor fi poziționate în amonte, într-o configurație oblică față de direcția curentului.

Cele patru barje vor forma două praguri artificiale, concepute pentru a favoriza redirecționarea unei părți din debitul Dunării către brațul care asigură alimentarea cu apă necesară funcționării centralei.

Debitul Dunării rămâne la valori minime

Intervenția are loc în contextul în care debitul Dunării se menține la valori foarte scăzute.

Conform prognozei emise de Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, debitul Dunării este staționar în jurul valorii de 1.400 de metri cubi pe secundă și este estimat să se mențină la acest nivel până în 13 august, când este prognozată o ușoară tendință de creștere.

Potrivit Apelor Române, evoluția este influențată de creșterea debitelor Dunării în Ungaria, ca urmare a propagării precipitațiilor înregistrate anterior în bazinul superior al fluviului, în Austria.

La Cernavodă, nivelul Dunării este în prezent de -222 de centimetri, cu patru centimetri mai mic față de ziua precedentă. Ulterior, este estimată o ușoară staționaritate, începând de marți, 11 august, în jurul valorii de -229 de centimetri.

Această evoluție este pusă de Apele Române în legătură cu stabilizarea și, ulterior, cu ușoara creștere a debitelor înregistrate la intrarea în țară, prognozată pentru 13 august.

Distanța hidrologică dintre Baziaș și Cernavodă corespunde unui interval de aproximativ 5-6 zile, respectiv perioada 7-8 august – 12-13 august 2026.

Operațiunea de scufundare a celor patru barje reprezintă, astfel, o intervenție menită să optimizeze distribuția debitului Dunării în zona brațului Bala, în condițiile debitelor extrem de scăzute înregistrate în această perioadă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*