VIDEO Două foci sunt noile vedete ale Delfinariului Constanța. Ce nume ai vrea să primească?

Focile de la Delfinariul Constanța. FOTO Adrian Boioglu
Focile de la Delfinariul Constanța. FOTO Adrian Boioglu

Nu au nume, dar conducerea Delfinariului le caută deja un naș. Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța are, de astăzi, două foci venite tocmai de la Marea Baltică. Masculul și femela au călătorit mii de kilometri, cu mașina pentru a ajunge în noua lor casă.

“E un nou început. Sperăm ca în decembrie să primim pinguini și în ianuarie – lei de mare de Namibia. Toate astea sunt niște eforturi logistice pentru că, uitați, o echipă din Cehia, firmă specializată pentru transportul de animale marine, le-a preluat și le-a adus și au făcut 30 de ore pe drum spre România. Ne-au dat instrucțiuni: Femela se hrănește numai din mână. A fost un bebeluș părăsit, găsit pe coastele Mării Baltice. Masculul s-a născut la Delfinariul din Klaipeda. Bebelușul a costat un euro, dar masculul a fost 1200 Euro. Și sperăm că vor face pui aici, la Delfinariu. Sunt animale tinere – masculul e născut în martie și femela în mai”, a declarat dr. Adrian Bîlbă, directorul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța.

Cele două exemplare marine “au pășit” timide în noul lor bazin plin cu apă de mare. Apa a fost filtrată și îmbunătățită cu sare pentru ca focile să se simtă ca acasă, în Marea Baltică. Frigul de afară nu le sperie. Animalele sunt obișnuite să trăiască pe banchize.

Odată eliberate din cuștile de metal și sticlă în care au fost transportate pentru 30 ore, focile au privit mirate mulțimea de spectatori și jurnaliști și au sărit în bazin. Îngrijitorii și dresorii care le vor învăța să fie prietenoase cu publicul din România le vor acorda toată atenția în perioada imediat următoare. 30 de zile durează acomodarea și primele analize medicale. Nici măcat hrana nu le-a fost oferită imediat.

“Pentru moment vor mânca baby hering și apoi le modificăm hrana cu șprot. Mâncarea va fi în cantitate mai mică și după aceea vom ajunge la 1,7 kilograme. Cantitatea de hrană crește iarna pentru că au nevoie să-și formeze grăsimea”, a explicat Angelica Curlișcă, șefa secției Delfinariu.

Focile nu se pot ridica pe înotătoarele din spate așa cum o fac leii de mare. Acesta este motivul pentru care nu vom vedea acrobații ale noilor mamifere. Dar spectatorii din Constanța și din toată țara sunt așteptați pentru a le observa într-un mediu acvatic.

Microrezervația din cadrul Complexului Muzeal de Științe ale Naturii Constanța are până acum două foci, doi delfini, un cerb, zebre, un porc mistreț și o mulțime de păsări și animale mai mici.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*