VIDEO Doi tineri drogați au fost prinși cu „marfă“ asupra lor de către polițiștii locali constănțeni

Asupra tinerilor au fost găsite câteva plicuri cu substanțe suspecte. FOTO DGPL Constanța

În cursul serii de 3 noiembrie, în jurul orei 20.20, polițiștii locali din cadrul Direcției Generale Poliția Locală Constanța, care asigurau ordinea publica și fluența rutieră pe bulevardul 1 Mai, în  municipiul Constanta, au sesizat faptul că doi bărbați erau într-o stare vădită de agitație și aveau un comportament specific celor care consuma substanțe psihotrope.

Polițiștii locali au procedat la interceptarea, respectiv legitimarea acestora și li s-a efectuat control corporal sumar, ocazie cu care au fost găsite 5 plicuri transparente din plastic, conținând o materie vegetală de culoare verde, susceptibilă a fi substanța cu efect psihoactiv.

Persoanele in cauza au fost conduse la sediul Direcției Generale Poliția Locala Constanța unde s-au întocmit actele de constatare ale infracțiunii pentru predarea cazului către unitatea de poliție competentă material în derularea cercetărilor.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*