VIDEO Cinci bărbați au furat 2,7 tone de zahăr din vagoane aflate în Portul Constanța. Trei dintre ei au fost reținuți, doi sunt căutați de polițiști

Suspecții au fost prinși în flagrant. FOTO Captură Video

Un grup de indivizi care se ocupau cu furtul de produse vrac din Portul Constanța a fost prins în flagrant de către polițiștii de la Transporturi. Doi dintre suspecți au reușit însă să fugă, iar momentan se ascund de către anchetatori.

În cursul zilei de 13 mai, poliţişti din cadrul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța au surprins în flagrant delict 5 persoane care ar fi încercat să sustragă zahăr din 2 vagoane aflate în Portul Constanța.

În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că, în dimineața zilei de 13 mai, cinci persoane ar fi aruncat mai mulți saci, încărcați cu zahăr brun, între zona de epurare Constanța și stația CF Palas, ulterior încercând să scoată cantitatea de zahăr sustrasă cu ajutorul unui tren ,,taxi”.

În momentul în care polițiștii i-au somat să se oprească, bărbații în cauză au încercat să fugă, însă trei dintre aceștia au fost prinși în scurt timp. Bărbații, cu vârste cuprinse între 26 și 32 de ani, au fost identificați și conduși la sediul Secției Regionale de Poliție Transporturi Constanța pentru cercetări.

Polițiștii au recuperat 59 de saci, conținând aproximativ 2.700 de kilograme de zahăr brun, prejudiciu estimat la 21.000 de lei, cantitatea fiind predată managerului zonal.

Trei persoane au fost reținute pe bază de ordonanță pentru o perioadă de 24 de ore și introduse în C.R.A.P. al I.P.J. Constanța. În cursul zilei de astăzi, cei trei bărbați urmează să fie prezentați Judecătoriei Constanța cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În continuare, polițiștii efectuează cercetări în vederea identificării celorlalte două persoane suspectate de săvârșirea infracțiunii de furt calificat care, la acest moment, se sustrag cercetărilor.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*