„Vacanță la Cetate”, la Hârșova. Trei zile de ateliere creative, pictură pe apă și jocuri antice, organizate gratuit la Cetatea Carsium

Cetatea Carsium. FOTO MINAC
Cetatea Carsium. FOTO MINAC

Copiii care își petrec vacanța de vară în Dobrogea sunt invitați să descopere istoria într-un mod inedit, prin joc, artă și experiențe interactive, în cadrul proiectului „Vacanță la Cetate”, organizat de Complexul Arheologic Hârșova, din cadrul Muzeului de Istorie Națională și Arheologie Constanța.

Evenimentul va avea loc în perioada 5–7 august 2026, începând cu ora 18.00, și propune un program care îmbină patrimoniul istoric cu activitățile creative, ceea ce va transforma Cetatea Carsium într-un spațiu al descoperirii și al imaginației.

În fiecare dintre cele trei seri, participanții vor porni într-un tur ghidat al ruinelor cetății, susținut de muzeograful Ana Maria Nichifor, care le va dezvălui copiilor povești despre trecutul uneia dintre cele mai importante fortificații de pe malul Dunării. Inspirându-se din istoria locului, cei mici vor participa apoi la ateliere de pictură și creație artistică.

Unul dintre punctele de atracție ale programului îl reprezintă demonstrațiile și atelierele de ebru, tradiționala artă turcească a picturii pe apă. Activitățile sunt organizate în colaborare cu specialiștii Institutului Yunus Emre din Turcia – Filiala România, iar participanții, copii și adulți deopotrivă, vor avea ocazia să experimenteze această tehnică artistică spectaculoasă.

Ultima zi a proiectului, 7 august, va fi dedicată jocurilor copilăriei. Organizatorii au pregătit o incursiune în lumea distracțiilor de altădată, cu jocuri antice reconstituite pe baza descoperirilor arheologice de la Cetatea Carsium, jocuri tradiționale turcești și alte activități recreative care au adus bucurie generațiilor trecute, înainte ca tehnologia să schimbe modul în care copiii își petrec timpul liber.

Participarea la toate activitățile este gratuită, însă este necesară înscrierea prealabilă la numărul de telefon 0722 268 124. Înscrierile sunt preluate de Paula Demit, conservator patrimoniu în cadrul Complexului Arheologic Hârșova, care oferă și informațiile necesare participanților.

Evenimentul se adresează întregii familii. Părinții și bunicii care îi însoțesc pe copii vor putea vizita gratuit Cetatea Carsium și vor beneficia de un tur ghidat, având astfel ocazia să redescopere unul dintre cele mai valoroase monumente istorice ale Dobrogei și să retrăiască, alături de cei mici, farmecul jocurilor copilăriei.

Prin astfel de inițiative, Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța își propune să aducă patrimoniul mai aproape de public și să demonstreze că istoria poate fi învățată nu doar din cărți, ci și prin experiențe care stârnesc curiozitatea, creativitatea și dorința de a descoperi trecutul.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*