Un tânăr de 20 de ani a ajuns după gratii pentru săvârșirea infracțiunilor de fals și fraudă.
Potrivit IPJ Constanța, urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunilor de fals privind identitatea, fals informatic, fraudă informatică, tentativă la infracțiunea de fraudă informatică, toate în formă continuată, respectiv uz de fals, la data de 29 iunie a.c., polițiști din cadrul Serviciului Investigații Criminale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, au reținut un tânăr, de 20 de ani, cercetat pentru comiterea faptelor.
„Din cercetările efectuate de către polițiști a reieșit faptul că, în cursul lunii aprilie a.c., persoana cercetată ar fi creat în numele unui bărbat, mai multe conturi bancare și ar fi contractat în numele acestuia credite și împrumuturi de la 20 de entități de tip IFN.
Astfel, cel în cauză, prin folosirea unei false identități, ar fi beneficiat, de la mai multe entități, de peste 43.000 de lei” – IPJ Constanța.
În cursul zilei de ieri, 29 iunie, în urma administrării probatoriului în cauză, tânărul, de 20 de ani, a fost reținut pentru 24 de ore, ulterior fiind prezentat procurorului de caz, în vederea sesizării instanței de judecată, care a admis propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Be the first to comment