Un salvamar din Costinești a fost agresat de un turist străin pe care tocmai îl salvase din valuri

Salvamarul Eduard Stanca după misiunea de salvare

Un salvamar din Costinești spune a fost agresat fizic de un individ pe care tocmai îl salvase din valuri, împreună cu prietena sa. Agresorul, un cetățean marocan, se pare că ar fi fost deranjat de faptul că salvatorul i-ar fi acordat prea multă atenție. Cazul este anchetat acum de către polițiști.

Eduard Stanca este salvamar pe plaja din Costinești, oar în cursul zilei de 21 iulie, a intervenit împreună cu un coleg de-al său pentru a salva din valuri, patru tineri – trei fete și un băiat, care erau trași de curenți spre larg. Acesta a povestit că în timp ce colegul său s-a îndreptat spre două dintre tinere, el s-a dus către tânăr și cea care părea a fi prietena sa.

Cei doi salvamari au reușit să îi aducă pe toți patru în siguranță la mal, numai că Eduard Stancă, s-a trezit la un moment dat lovit la nivelul feței de către cel pe care tocmai îl salvase. I-a fost spartă arcada și sângele a început să îi șiroiască pe față. Martorii au intervenit și l-au calmat pe agresor, iar victima a depus plângere la Poliția Costinești.

„Un salvamar din Costinești, de 43 de ani, s-a prezentat la sediul Poliției stațiunii Costinești, unde a depus plângere penală pe numele unui bărbat, de 19 ani, pentru că ar fi fost agresat. În urma verificărilor s-a stabilit faptul că salvamarul ar fi strigat-o pe prietena presupusului agresor, atenționând-o pe aceasta să iasă din apă, întrucât existau curenți puternici.

În urma unui conflict spontan, bărbatul în cauză, un cetățean marocan, l-ar fi lovit pe salvamar în zona feței.

În cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penala sub aspectul săvârșirii infracțiunii de loviri sau alte violențe“, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*