Un patron de casă de schimb valutar din Medgidia a tocmit doi tineri să incendieze o firmă adversară

La sfârșitul lunii ianuarie, clădirea unui schimb valutar din Medgidia a fost incendiată, fapta fiind surprinsă de camerele de supraveghere. Făptașii au fost identificați și arestați preventiv. Deși inițial au susținut că nu sunt ei, în cele din urmă au recunoscut că au fost puși de o anumită persoană să dea foc.

Fapta a fost comisă în cursul nopții de 27 ianuarie, când, două persoane au aruncat un recipient de plastic, cu combustibil, aprins, pe acoperișul unui imobil din municipiu. În urma cercetărilor, lucrătorii din cadrul Poliției municipiului Medgidia au identificat doi bărbați, în vârstă de 33, respectiv 34 de ani, din Medgidia, bănuiți de comiterea faptei de distrugere prin incendiere.

Chiar dacă cei doi au susținut că nu au legătură cu fapta, polițiștii au avut suficiente dovezi pentru a-i reține pentru 24 de ore, iar ulterior, instanța a decis arestarea lor preventivă.

Câteva zile după gratii i-a convins pe suspecți să își recunoască fapta, ba chiar și să dea detalii suplimentare: au comis infracțiunea la îndemnul patronului unei alte case de schimb valutar, învecinată cu cea incendiată. Persoana în cauză, s-a ales cu dosar penal pentru comiterea infracțiunii de instigare la distrugere, pe numele acestuia, Judecătoria Medgidia luând decizia de a-l aresta preventiv pentru 30 de zile.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*