Polițiștii constănțeni au fost uimiți de violenta cu care un bărbat în vârstă de 75 de ani din Constanța și-a bătut soția. Femeia se află internată în Spitalul Județean Constanța, iar el în arestul IPJ Constanța.
Se pare că agresiunea a avut loc în cursul serii de 12 februarie când suspectul, pe motive de gelozie i-a aplicat o corecție fizica soției în vârstă de 70 de ani, provocându-i mai multe traumatisme și fracturi. Victima nu a reclamat nimic la poliție, dar în cursul zilei de 13 februarie a ajuns la Spitalul Județean Constanța. Oamenii legii au fost sesizați de personalul medical al Unității de Primire Urgențe.
În urma audierilor, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, urmând ca în cursul zilei de 14 februarie să se ceară o măsură preventivă în instanță.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
O tânără în vârstă de 29 de ani a murit, sâmbătă dimineață, într-un accident rutier petrecut la ieșirea din Chirnogeni spre Negru Vodă, după ce șoferul unui autoturism a lovit un copac de pe marginea […]
Primăria Constanța a anunțat că în scopul prevenirii accidentelor rutiere și fluidizării traficului rutier, limita de viteză admisă pe bulevardul Tomis, tronsonul cuprins între strada Alexandru Sahia și „En Provence” va fi de 70 km/h. […]
Un polițist în vârstă de 22 de ani a fost găsit împușcat în cap la Cumpăna. La data de 30 noiembrie, în jurul orei 20.30, Inspectoratul de Poliție Judeţean Constanța a fost sesizat cu privire […]
Be the first to comment