Un cetăţean sirian cu permis de şedere fals a fost descoperit în Portul Constanţa

Polițiștii de frontieră au verificat nava. FOTO Poliția de Frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Grupului de Nave Constanța au identificat în P.T.F. Constanţa un cetăţean sirian, membru de echipaj al unei nave sub pavilion Togo, care a prezentat la controlul de frontieră un permis de ședere fals.

La sfârșitul săptămânii trecute, în urma controlului de frontieră efectuat la P.T.F. Constanţa asupra membrilor de echipaj ai unei nave sub pavilion Togo, sosită din direcţia Ucraina, a fost descoperit un permis de ședere care nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic.

În urma verificărilor a fost stabilit faptul că respectivul permis de ședere, ce purta însemnele autorităților din Suedia, prezintă indicii de falsificare şi aparţine unui membru de echipaj, un cetăţean sirian, în vârstă de 39 de ani, încadrat pe funcţia de şef inginer.

Cetăţeanul sirian a declarat faptul că şi-a procurat permisul de ședere din Grecia contra sumei de 300 de euro.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracţiunii de uz de fals.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*