Un accident feroviar moral s-a produs în noaptea de joi spre vineri în localitatea Valu lui Traian. Un bărbat a decedat după ce a fost surprins de un tren marfar pe calea ferată.
Tragedia s-a produs în jurul orei 1.45, când, un tren marfar ce plecase din Portul Constanța cu direcția București, a surprins în zona haltei Murfatlar un bărbat ce se afla pe calea ferată. Ambulanța ajunsă la fața locului a constatat că este vorba de o persoană de aproximativ 60-70 de ani, decedată.
Polițiștii de la Transporturi au deschis o anchetă pentru a stabili condițiile în care s-a produs accidentul de tren, dar și pentru stabilirea identității victimei care nu avea asupra sa nici un act de identitate.
UPDATE:
Polițiștii au reușit să identifice victima, fiind vorba de un bărbat de 77 de ani din Valu lui Traian
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
În ultima zi a Târgului de Turism WTM Londra destinația Mamaia Constanța a intrat într-o reală competiție cu celelalte țări europene, iar jurnaliștii, influencerii, bloggerii și content creatorii din întreaga lume au venit către România […]
Conducătoarea auto a unui autoturism Toyota Yaris înmatriculat în București a fost condusă la Sediul Poliției Rutiere după ce a fost oprită cu greu în trafic, fiind văzută conducând haotic. Din motive încă neelucidate, o […]
În perioada 30 mai – 2 iunie, ROMEXPO a organizat patru manifestări de referință: TIBCO – Târgul internațional de bunuri de larg consum și BIO LIFE & STYLE – Expoziția pentru o viață verde, ANTIQUE […]
Be the first to comment