Un bărbat de 38 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, fiind cercetat în patru dosare penale pentru furt calificat.
Potrivit IPJ Constanța, acesta este suspectat că ar fi sustras bunuri dintr-o benzinărie, un salon, un local de alimentație publică și din stația CFR Constanța.
Cercetările au fost efectuate de polițiștii Secției 1 din cadrul Poliției municipiului Constanța, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.
Potrivit anchetatorilor, la data de 2 octombrie, bărbatul ar fi pătruns într-o benzinărie din municipiul Constanța, de unde ar fi sustras un laptop, un mouse și un încărcător pentru telefon mobil.
Prejudiciul în acest caz a fost estimat la aproximativ 3.000 de lei.
Cu o zi înainte, pe 1 octombrie, acesta ar fi intrat în recepția unui salon din Constanța, de unde ar fi luat un telefon mobil. Prejudiciul reclamat se ridică la aproximativ 1.500 de lei.
Un alt furt ar fi avut loc pe 30 septembrie. Conform IPJ Constanța, bărbatul ar fi pătruns într-un local de alimentație publică și ar fi sustras trei tablete, două sticle cu băuturi alcoolice și un rucsac.
În acest caz, prejudiciul a fost estimat la aproximativ 1.300 de euro.
Polițiștii îl mai cercetează și pentru o faptă care ar fi avut loc pe 29 septembrie, în stația CFR Constanța. Bărbatul este suspectat că i-ar fi sustras unei femei un telefon mobil, cauzând un prejudiciu de aproximativ 6.000 de lei.
În urma administrării probatoriului, bărbatul de 38 de ani a fost reținut și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
La data de 3 octombrie, acesta a fost prezentat procurorului de caz, cu propunere de sesizare a instanței. Judecătorul a admis propunerea și a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile.
Cercetările continuă în cele patru dosare penale, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

Be the first to comment