Serviciul de Ambulanță Constanța a fost solicitat să intervină miercuri în localitatea Viile la un minor inconștient după ce ar fi fost lovit de un cal.
La fața locului a fost trimis un echipaj SAJ, dar și elicopterul SMURD. Cadrele medicale l-au găsit pe băiatul rănit în stop cardio – respirator. S-au aplicat manevrele de resuscitare, dar din nefericire fara succes.
Echipajul de poliție ajuns la fața locului a stabilit în urma primelor cercetări la fața locului, că minorul călărea calul, în momentul în care a căzut/a fost aruncat și târâit de animal.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
RAJA SA va întrerupe joi, 18 mai, în intervalul orar 08.00 – 18.00, furnizarea apei potabile în Palazu Mare. Măsura este luată pentru lucrări de modernizare și sectorizare la nivelul rețelei de distribuție apă potabilă […]
Mircea Rednic este noul antrenor al formației FC Viitorul Constanța, începând din data de 1 decembrie, după ce a semnat un contract valabil pentru următorii 2 ani și 6 luni. În vârstă de 58 de […]
Atenție la porcii lăsați liberi. Un bărbat de 64 de ani care conducea o motocicletă a ajuns la spital după ce a lovit un astfel de animal ce i-a ieșit în drum. Victima, un bărbat […]
Be the first to comment