Cinci autoturisme au fost implicate într-un accident rutier care a avut loc în Eforie Sud.
Potrivit IPJ Constanța, astăzi, 14 iulie, în jurul orei 16.30, polițiști din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 39, în localitatea Eforie Sud.
„Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieșit faptul că în eveniment au fost implicate 5 autoturisme, dintre care 4 se aflau în deplasare, iar unul era staționat.
În urma accidentului a rezultat rǎnirea uşoarǎ a 4 persoane.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative” – IPJ Constanța.
Traficul rutier este restricționat și se desfășoară alternativ, pe un singur sens de mers.
În cauză a fost întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de către polițiști în vederea stabilirii cu exactitate a cauzelor și împrejurărilor producerii accidentului.

Be the first to comment