Tudorel Dogaru, cap de listă în ședința CJ Constanța, iar după el, proiecte privind taxe, salarii și decizii privind copiii defavorizați și licențele de transport public în comun

Consiliul Judetean Constanta CJC. FOTO Catalin Schipor

Pe 29 ianuarie, începând cu ora 13.00, consilierii județeni sunt convocați în Sala “Remus Opreanu” din cadrul Palatului Administrativ – Consiliul Judeţean Constanţa. Ordinea de zi cuprinde 22 de proiecte, majoritatea fiind inițiate de preşedintele CJC Ţuţuianu Marius Horia. 

1. Proiect de hotărâre privind desemnarea şi validarea ca membru în cadrul Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică Constanţa a domnului Comisar Şef Dogaru Tudorel, director general al Direcţiei Generale Poliţie Locală Constanţa, din cadrul Primăriei municipiului Constanţa.

2. Proiect de hotărâre privind aprobarea Organigramei, a Statului de funcţii şi a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, pe anul 2018.

3. Proiect de hotărâre privind stabilirea componenţei Colegiului Director al Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa.

4. Proiect de hotărâre privind aprobarea înfiinţării Serviciului de Zi, fără cazare, Centrul de Zi de Recuperare Cogealac în subordinea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al acestuia precum şi aprobarea modelului cadru al Convenţiei de asociere.

5. Proiect de hotărâre privind aprobarea înfiinţării Locuinţei Protejate „Luceafărul” Medgidia şi a Regulamentului de Organizare şi Funcţionare a acesteia.

6. Proiect de hotărâre privind aprobarea regulamentului de Orgaanizare şi Funcţionare a Serviciului Social cu cazare Centrul de Plasament din cadrul Complexului de Servicii Comunitare Sparta Rotterdam.

7. Proiect de hotărâre privind aprobarea salariilor de bază pentru aparatul de specialitate din cadrul Dirtecţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţâia Copilului Constanţa, în conformitate cu prevederile Legii nr. 153/2017, privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

8. Proiect de hotărâre privind aprobarea salariilor de bază pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul Direcţiei Publice Judeţeane de Evidenţă a Persoanelor Constanţa.

9. Proiect de hotărâre privind aprobarea taxelor speciale pentru activităţile de stare civilă şi evidenţă a persoanelor, prestate de către Direcţia Publică Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor Constanţa.

10. Proiect de hotărâre privind aprobarea rectificării bugetului de venituri şi cheltuieli pe anul 2018 pentru Centrul Judeţean de Resurse şi Asistenţă Educaţională Constanţa.

11. Proiect de hotărâre privind stabilirea unor tarife, taxe şi taxe speciale pe anul 2018.

12. Proiect de hotărâre privind stabilirea salariilor aferente anului 2018 pentru personalul din aparatul de specialitate al Consiliului Judeţean Constanţa.

13. Proiect de hotărâre privind modificarea hotărârii Consiliului Judeţean Constanţa nr.244/2017 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici Faza SF/DALI aferenţi proiectului „Reabilitare energetică a clădirilor Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Poarta Albă.”

14. Proiect de hotărâre privind aprobarea Actului Adiţional nr.1 la Acordul de Parteneriat încheiat între Unitatea Administrativ Teritorială Judeţul Constanţa şi Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, pentru derularea Proiectului „Reabilitare energetică a clădirilor Centrului de Îngrijire şi Asistenţă Poarta Albă.”

15. Proiect de hotărâre privind aprobarea atribuirii licenţelor de traseu pentru efectuarea transportului public de persoane prin curse regulate speciale, conform Legii Serviciilor de transport public local nr.92/2007, operatoruilui de transport S.C. Dorada Transporting SRL.

16. Proiect de hotărâre privind aderarea Unităţii Administrativ Teritoriale comuna Mihai Viteazu la Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Apă-Canal Constanţa.
17. Proiect de hotărâre privind aprobarea Caietului de obiective de la Teatrul pentru Copii şi Tineret Constanţa „Căluţul de mare”.

18. Proiect de hotărâre privind aprobarea Comisiei de concurs de proiecte de management de la Teatrul pentru Copii şi Tineret Constanţa „Căluţul de mare”

19. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli la 31.12.2017, pentru Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă „Sf.Apostol Andrei” Constanţa.

20. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli la 31.12.2017 pentru Spitalul Clinic de Pneumoftiziologie Constanţa.

21. Proiect de hotărâre privind organizarea reţelei şcolare de învăţământ special liceal şi special postliceal din judeţul Constanţa, pentru anul şcolar 2018 – 2019.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*