Pentru remedierea unei avarii survenite în cursul dimineții de 5 martie la conducta de alimentare cu apă, de pe bdul. Aurel Vlaicu, din municipiul Constanța, s-a impus restricționarea traficului auto pe o singură bandă de circulaţie, tronsonul cuprins de străzileNicolae Filimon şi Alba Iulia, în intervalul orar 08,00 -14,00.
Pentru efectuarea reparației, zona menționată a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.
Abonaţii deserviţi nu sunt afectaţi de această lucrare, întrucât echipele de intervenţie încearcă să efectueze reparaţiile cu conducta sub presiune.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Elevii de anul II de la Școala Militară de Maiștri Militari a Forțelor Navale „Amiral Ion Murgescu“ au revenit la școală după ce, pe durata stării de urgență impusă în contextul pandemiei de COVID-19, au […]
Numărul deceselor în rândul persoanelor bolnave cu COVID-19 a ajuns la 1056, ultimul pacient fiind un constănțean, potrivit datelor comunicate de către Institutul Național de Sănătate Publică. Un bărbat în vârstă de 66 ani este […]
Societatea Ornitologică Română (SOR) atrage atenția asupra unui nou caz de braconare a gârlițelor mari pe teritoriul României după ce două păsări din această specie au fost împușcate în zona Săcele din județul Constanța. Gârlița […]
Be the first to comment