Pentru remedierea unor avarii survenite în cursul zilei de 18 iunie la rețeaua de alimentare cu apă, din municipiul Constanța, echipele RAJA au fost nevoite să blocheaze traficul auto, în intervalul orar 09,00- 13,00.
Restricțiile sunt în următoarele zone:
primele două benzi de circulație de la intersecția bulevardelor Tomis cu Al. Lăpușneanu, pe o porțiune de 30 m, cu sensul de mers spre parcul Tăbăcărie;
strada Cuza Vodă, tronsonul cuprins de străzile Mihai Viteazu și General Manu.
Pentru efectuarea reparațiilor, zonele menționate au fost împrejmuite și semnalizate corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.
Abonații din zonele mai sus menționate nu sunt afectați de aceste avarii, întrucât echipele de intervenție încearcă să efectueze lucrările de reparații cu conductele sub presiune.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Consilierii locali din Medgidia au fost convocați în data de 22 noiembrie la o ședință ordinară, începând cu ora 17.00, cu următoarele proiecte de hotărâri pe ordinea de zi: 1. Aprobarea documentației tehnico-economice-fază DALI, actualizării indicatorilor […]
Începand cu data de 01 octombrie 2017 programul de lucru al sectiilor ACVARIU, DELFINARIU, PLANETARIU, MICROREZERVATIE si PASARI EXOTICE este urmatorul: Luni – duminica intre orele 08:00 – 16:00 Demonstratii Delfinariu: orele 11:00 si 15:00 […]
Primăria Municipiului Medgidia va găzdui o dezbatere publică pe data de 20 iunie 2023, la ora 10.30, în sala de ședințe a Consiliului Local. Scopul acestei dezbateri este abordarea problemei câinilor fără stăpân și a […]
Be the first to comment