În noaptea de 29 spre 30 octombrie, Primăria Municipiului Constanţa, prin SC Confort Urban SRL, va începe lucrările de asfaltare a carosabilului pe strada Traian, tronsonul cuprins între strada Mihai Viteazul și bulevardul Tomis. Turnarea covorului asfaltic continua și noaptea următoare.
Lucrările se vor finaliza cu amenajarea unui sens giratoriu definitiv, la intersecția străzilor Traian cu Termele Romane.
Pentru ca traficul să se desfăşoare în condiții de siguranță, circulația rutieră va fi oprită alternativ pe câte un sens de mers.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
SN Nuclearelectrica SA (“SNN”) anunţă că începând cu data de 3 mai 2019, Unitatea 2 CNE Cernavodă va intra în programul de oprire planificată. Desincronizarea de la Sistemul Energetic Naţional va avea loc în data […]
Vă aduceți aminte de evenimentele acelea anoste din Parcul Tăbăcărie unde cei mici erau în pericol de electrocutare? Primăria Constanța e gata să arunce din nou bani pe ele. Partea bună – pentru adulți – […]
Consiliul Județean Constanța, prin Centrul Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, organizează în perioada 4 – 24 mai, prima ediție Concursului Național de Pictură „Lucian Grigorescu”. Concursul Național de Pictură „Lucian Grigorescu”, vine în întâmpinarea […]
Be the first to comment