Pentru executarea lucrărilor de remediere a avariei survenite la nivelul unui branșament, pe bulevardul Ferdinand, din municipiul Constanța, echipele de intervenție RAJA au fost nevoite să restricționeze traficul auto pe acest bulevard, în cursul zilei de 24 octombrie, în intervalul orar 09.30 – 16.00, prin blocarea primei benzi de circulație, pe o lungime de 50 de metri, pe sensul de mers Gară – I.G. Duca.
În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Timp de aproape șase ore, zeci de pompieri s-au luptat cu incendiul izbucnit la complexul de locuințe sociale din Cernavodă. Specialiștii încă încearcă să stabilească care au fost cauzele de la care a pornit incendiul. […]
Bulevardul Tomis, tronsonul cuprins între bulevardul Ferdinand și strada Traian, locul deja consacrat de întâlnire al tuturor, devine duminică, 24 aprilie, de la ora 16.00, o scenă imensă pentru un party stradal. Responsabili cu muzica […]
Din cauza unor avarii apărută în rețeaua de transport de pe străzile Pictor Nicolae Tonitza și Dragoslavelor, respectiv pe bulevardul Tomis din Constanța, nu se poate asigura deocamdată energie termică pentru prepararea apei calde de […]
Be the first to comment