Pentru remedierea unei avarii survenită în cursul zilei de 15 mai, la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 400 mm, de pe strada Ion Lahovari din municipiul Constanța, echipele de interventie RAJA au fost nevoite să blocheze circulația pe această stradă, tronsonul delimitat de străzile Dimitrie Bolintineanu și Decebal, în intervalul orar 9.00 – 14.00.
Pentru efectuarea lucrărilor de reparații, zona a fost împrejmuita și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.
Abonații din zonă nu sunt afectați de această avarie, întrucât echipele de intervenție încearcă să efectueze reparația cu conducta sub presiune.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Electrocentrale Constanţa S.A. (CET Palas) a comunicat în data de 11 octombrie că înregistrează o avarie pe reţeaua care alimentează cu energie termică primară punctele termice nr. 59, 73, 74, 75, 76, 125, 126, 127. […]
4 424 de candidați au susținut proba la alegere a profilului și specializării, cei mai mulți au optat pentru Anatomie (1 000), Biologie (766), Geografie (1 081), Logică (776) etc. 435 de candidați au absentat […]
Începând de această săptămână, traseele 5-40 și 40 C s-au comasat. Astfel, noua rută 5-40 leagă zona Km 5 de campusul Universității Ovidius din Constanța. Stații: Cap Linie 5 – Str. Vârful cu Dor – […]
Be the first to comment