Pentru remedierea unei avarii survenită în cursul zilei de 15 mai, la conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 400 mm, de pe strada Ion Lahovari din municipiul Constanța, echipele de interventie RAJA au fost nevoite să blocheze circulația pe această stradă, tronsonul delimitat de străzile Dimitrie Bolintineanu și Decebal, în intervalul orar 9.00 – 14.00.
Pentru efectuarea lucrărilor de reparații, zona a fost împrejmuita și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.
Abonații din zonă nu sunt afectați de această avarie, întrucât echipele de intervenție încearcă să efectueze reparația cu conducta sub presiune.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Dr. Elena Călin de la Ovidius Clinical Hospital prezintă câteva semne ale apariției unor boli hematologice și când este bine ca o persoană să se prezinte la un specialist. Astfel, un pacient merge la medicul […]
14 artişti, 16 localităţi, mii de copii fericiţi! Zeci de mii de zâmbete… nepreţuite! Acestea sunt coordonatele generale ale proiectului „Dram Drum – Autobuzul Veseliei”, organizat de Asociația Culturală Teatrelia şi realizat cu sprijinul Consiliului […]
Bulevardul Mamaia din municipiul Constanța va fi supus în continuare unor restricții de trafic rutier, pe fondul procesului de recondiționare a carosabilului. Astfel, în zilele de joi, 08 iunie, și vineri, 9 iunie, echipele companiei […]
Be the first to comment