Cinci subofiţeri absolvenţi ai Şcolilor Militare de Subofiţeri Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni şi „Grigore Alexandru Ghica” Drăgăşani au fost repartizaţi la Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa.
Ceremonia de numire în funcţie a sergenţilor majori Ştefan-Cristian Bordianu, Liviu-George Ciobanu, Techin Curti, Alina Alexandra Munteanu şi Adrian Stoica, cu vârste între 19 şi 27 de ani, a avut în cursul dimineții de 5 noiembrie la sediul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa.
Subofiţerii au fost prezentaţi personalului unităţii, ulterior fiind incluşi într-un program de pregătire ce cuprinde activităţi de însuşire a responsabilităţilor specifice misiunilor pe care le vor executa.
După această primă perioadă de acomodare, tinerii subofiţeri vor fi încadraţi la Detaşamentul 1 Jandarmi Mobil, urmând să ocupe funcţii de subofiţer operativ.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Marius Sârbu este angajat al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, adică este unul dintre cei care nu ezită să-i salveze pe alții în fiecare zi, ca parte a unui echipaj SMURD. Un diagnostic dificil de […]
O barjă încărcată cu aproximativ 1.700 de tone de cărbune s-a scufundat marți, 10 mai, din condiții necunoscute încă, în dana 99 a portului Constanța, aceasta urmând să fie descărcată și adusă la suprafață pe […]
Prefectul județului Constanța, George Niculescu, a convocat, marți, 29 septembrie, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență, fiind decisă, între altele, și modificarea scenariilor de funcționare în 16 unități de învățământ din județul Constanța. Astfel, s-a […]
Be the first to comment