Studentul american bănuit de agresiune sexuală a fost arestat. Poliția caută și alte victime ale lui

După ce inițial a fost lăsat în libertate, sub control judiciar de către magistrații Judecătoriei Constanța, studentul american la medicină, Dimant Etan Tzvi a fost arestat preventiv. Decizia a fost luată de către Tribunalul Constanța în urma recursului procurorilor.

Reamintim că polițiștii constănțeni din cadrul Biroului Investigații Criminale și cei ai Direcției Operațiuni Speciale au organizat o acțiune complexă în noaptea de 24/25.06.2017, pe raza stațiunii Mamaia. Un polițist sub acoperire l-a întâlnit pe Dimant Etan Tzvi într-un club, și s-a arătat interesat de a-l însoți la apartamentul său. În locația respectivă, când gazda s-a dus în bucătărie să îi prepare o băutură, polițistul sub acoperire a dat semnalul, iar mascații au intrat în apartament.

În urma percheziției la locuința bărbatului și asupra autoturismului acestuia, au fost găsite și ridicate în vederea continuării cercetărilor 30 de flacoane de produse medicamentoase ce conțin benzodiazepine, recipienți cu lichide susceptibile a conține benzodiazepine, 5 laptopuri, un DVR, 7 telefoane mobile, mai multe medii electronice de stocare a datelor și diferite obiecte destinate obținerii satisfacției sexuale.

Acum, polițiștii constănțeni caută și alte posibile victime ale suspectului, acestea fiind sfătuite să se prezinte la sediul IPJ Constanța sau să apeleze numărul de telefon 0241.502605.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*