FOTO Studenți din China participă la prima ediție a Școlii Internaționale de Vară organizată de Universitatea „Ovidius” din Constanța

Universitatea „Ovidius” a organizat activități practice și descoperirea Dobrogei pentru studenții veniți în schimb de experiență. FOTO UOC

Universitatea Ovidius din Constanța (UOC) găzduiește, în perioada 21 iulie – 15 august 2026, prima ediție a Școlii Internaționale de Vară „SEA–HUMAN–MIND: Bridging Seas, Minds and Culture”, un program organizat în parteneriat cu Hangzhou Medical College din Republica Populară Chineză.

La această primă ediție participă 31 de studenți ai universității chineze, însoțiți de un reprezentant al instituției partenere. Pe parcursul celor patru săptămâni, aceștia urmează un program interdisciplinar care îmbină educația medicală, cercetarea, medicina stilului de viață, medicina de recuperare, comunicarea medicală, activitatea fizică și numeroase activități extracurriculare.

Sub conceptul „SEA–HUMAN–MIND”, participanții explorează sănătatea dintr-o perspectivă integrată, în care pregătirea academică este completată de dimensiunile umană, culturală și socială ale actului medical. Programul include cursuri și ateliere susținute de cadre didactice din mai multe facultăți ale UOC și de specialiști invitați, activități practice în bazele de învățământ și cercetare ale universității și ale partenerilor săi, precum și vizite de studiu dedicate patrimoniului cultural, istoric și natural al Dobrogei.

Activități practice și descoperirea Dobrogei

În cadrul școlii de vară, studenții au desfășurat activități în Centrul de Simulare Medicală al Universității Ovidius și au vizitat Sanatoriul Balnear și de Recuperare Techirghiol, Spitalul de Pneumoftiziologie, Facultatea de Educație Fizică și Sport și Baza Nautică a UOC.

Programul a inclus și vizite la unele dintre cele mai importante obiective turistice și istorice ale regiunii, precum centrul vechi al Constanței, monumentul Tropaeum Traiani, Peștera și Mănăstirea Sfântului Andrei, dar și alte repere culturale și naturale din Dobrogea.

Activitățile au fost completate de programe sportive și de promovare a unui stil de viață sănătos, organizate în colaborare cu partenerii universității.

O abordare modernă a educației medicale

Potrivit reprezentanților Universității Ovidius, originalitatea proiectului constă în abordarea interdisciplinară a educației medicale și în promovarea unei perspective moderne asupra sănătății, care îmbină știința, cercetarea și comunicarea medicală în contextul provocărilor generate de dezvoltarea inteligenței artificiale.

Organizarea școlii de vară a implicat cadre didactice, personalul Direcției de Relații Internaționale, angajații căminelor studențești, ai cantinei și Bibliotecii Universitare, precum și numeroși voluntari și parteneri instituționali.

Conducerea Universității Ovidius din Constanța a transmis mulțumiri conducerii Hangzhou Medical College, reprezentantei instituției chineze, Ma Xiaoyue, care însoțește delegația pe întreaga durată a programului, precum și tuturor cadrelor didactice, angajaților și voluntarilor implicați în organizarea primei ediții a Școlii Internaționale de Vară.

Prin amploarea și caracterul său interdisciplinar, „SEA–HUMAN–MIND: Bridging Seas, Minds and Culture” confirmă angajamentul Universității Ovidius din Constanța pentru dezvoltarea parteneriatelor internaționale și promovarea unui model educațional bazat pe colaborare, schimb de experiență și dialog intercultural.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*