Strada Farului din Constanța devine cu sens unic începând din 19 iulie.
Primăria a anunțat că începând de vineri, pe o stradă din municipiul Constanța se va circula pe un singur sens. Este vorba despre strada Farului, pe care Primăria Municipiului Constanța, prin SC Confort Urban, va monta zilele următoare indicatoarele rutiere care vor reglementa circulația.
Conducătorii auto trebuie să știe că de vineri, 19 iulie vor circula pe strada Farului numai dinspre bulevardul Tomis spre bulevardul Alexandru Lăpușneanu.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
O explozie puternică a avut loc într-un apartament situat la parterul unui bloc din Constanța. Pompierii militari au fost anunțați că deflagrația a avut loc în imobilul de pe strada Bradului, nr. 1, din zona […]
Orice călătorie cu autobuzul în Constanța va putea fi achitată, peste aproximativ șase luni, printr-un card contactless, astfel că actualele bilete de hârtie vor deveni istorie, promit reprezentanții societății CT BUS. Potrivit acestora, în fiecare […]
Primarul municipiului Medgidia, Valentin Vrabie, intenționează să construiască un cartier nou de locuințe, moderne, pe marginea Canalului Dunăre – Marea Neagră. „Proiectul meu prevede ca unele loturi să fie acordate tinerilor, iar celelalte să fie […]
Be the first to comment