Un tânăr se zbate între viață și moarte în Spitalul Județean Constanța în urma unui accident casnic. Ștergea geamurile de la apartament, s-au dezechilibrat și a căzut de la înălțime.
Accidentul s-a produs pe strada I.L. Caragiale din municipiul Constanța, când victima, un bărbat de 24 de ani, ștergea geamurile apartamentului situat la etajul 1 al unui imobil. Acesta și-a pierdut echilibrul și a căzut în gol, de la o înălțime de aproximativ 7 metri.
La locul accidentului a intervenit un echipaj SMURD C, care l-a găsit pe pacient în stop cardio-respirator, iar după efectuarea manevrelor de resuscitare, a fost transportat la spital în stare de comă.
Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.
Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.
Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.
Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.
Irina Petrea, cea mai cunoscută dădacă din televiziunile românești, dar și un expert în comunicarea cu cei mici revine la Constanța pentru workshop-ul “Capcane și Provocări ale părinților”. Evenimentul are loc joi, 21 Aprilie, la […]
Un bărbat a fost dus la audieri, marți după-amiază, după ce a împușcat două persoane cu un pistol cu bile de cauciuc, pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu din Constanța. Victimele au ajuns la spital pentru îngrijiri […]
Forțele Navale Române continua să sprijine Campania Națională de Vaccinare împotriva COVID-19, prin organizarea și asigurarea bunei funcționări a trei Centre de vaccinare în Constanța, Mangalia și Babadag (județul Tulcea), precum și a trei Call-center-uri […]
Be the first to comment