Sport, distracţie şi cadouri pentru 160 de copii din centre de plasament

Parte a unei iniţiative puse în practică la nivel global, Decathlon Foundation Day reprezintă un eveniment de responsabilitate socială corporativă desfăşurat pe 7 iunie la Constanţa, în beneficiul a peste 160 de copii din centre de plasament. Aceştia au fost implicaţi într-o serie de activităţi sportive, programul desfăşurându-se inclusiv cu participarea angajaţilor Decathlon, dar şi a voluntarilor Asociaţiei United Hands România.

Timp de câteva ore, copiii au practicat diverse sporturi, utilizând produse marcă proprie Decathlon. Totul s-a întâmplat chiar în parcarea magazinului Decathlon Constanţa, într-un spaţiu special delimitat şi amenajat. În funcţie de vârstă şi de preferinţe, copiii au experimentat sporturi mai mult sau mai puţin cunoscute lor până acum, de la fotbal, handbal şi volei, până la darts şi tir cu arcul. Au fost organizate diverse jocuri, pentru ca totul să fie cât mai distractiv. Evenimentul şi-a propus să aducă bucurie, dar în acelaşi timp să promoveze valorile sportului în rândul copiilor.

“Am adus Decathlon Foundation Day la Constanţa pentru a promova şi mai mult valorile sportului în rândul comunităţii locale. Prin activitatea noastră de zi cu zi, aducem mai aproape sportul de oameni, căci obiectivul foarte clar al Decathlon a fost mereu să facă accesibilă tuturor plăcerea practicării sportului. Adesea organizăm evenimente în magazin, pentru “a face echipă” cât mai bună cu clienţii noştri şi copiii lor. De această dată, ne-am îndreptat atenţia spre copiii din centre de plasament din judeţ, cărora am dorit să le oferim o experienţă plăcută în care sportul şi distracţia să se împletească perfect. Dincolo de eveniment în sine, toţi copiii au primit cadouri – mingi şi diverse alte produse mărci proprii Decathlon precum Kipsta sau Artengo – astfel încât interacţiunea lor cu sportul să poată continuă în condiţii cât mai bune”, a explicat Laura Cătrună, Director Magazin, Decathlon Constanţa.

Decathlon Foundation Day reprezintă prilejul perfect pentru brandul Decathlon de a se apropia şi mai mult de comunitate, sprijinind un segment vulnerabil, ce are nevoie de atenţie specială: copiii din centre de plasament. Sportul are capacitatea de a oferi copiilor încredere de sine, de a combate senzaţia de izolare, de a creşte capacitatea de concentrare şi spiritul de colaborare în echipă. Sportul înseamnă disciplină, dar şi bucurie, distracţie, metodă prin care se sudează relaţii de prietenie şi apar o mulţime de zâmbete.

“Pasiunea pentru sport trebuie susţinută în cazul tuturor copiilor, căci este o componentă importantă a unui stil de viaţă sănătos, atât fizic, cât şi psihic. Dincolo de mişcare, sportul este o activitate socială, înseamnă spirit de echipă, colaborare, organizare, valori pe care ne bucurăm că am avut ocazia să le promovăm în rândul copiilor, alături de Decathlon Constanţa”, a declarat Irina Istrate, Executive Manager, Asociaţia United Hands România.

Evenimentul a inclus şi momente de dans de tip zumba fitness, prin participarea Trupei Fresh, compusă exclusiv din copii de la Centrul de Plasament Delfinul din Agigea. Partener al Decathlon Foundation Day 2017 la Constanţa a fost Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Constanţa, care a făcut posibilă participarea celor 160 de copii la activităţile sportive iniţiate de Decathlon.

“Misiunea noastră de a proteja copiii instituţionalizaţi include şi partea de educaţie. La fel ca într-o familie obişnuită, avem grijă ca acest lucru să se întâmple, dincolo de şcoală, acasă (adică în centrele de plasament), dar şi în exterior, prin prisma unor astfel de activităţi. Sportul înseamnă pentru copii în primul rând bucurie, însă “la pachet” include valori importante pentru educaţia lor, valori ce ţin de sănătate, fair-play, spirit de echipă”, a spus Mihaela Ristea, Director Executiv al Direcţiei de Protecţie a Copilului din cadrul DGASPC Constanţa.

Decathlon, retailer de echipamente sportive prezent la nivel internaţional, are o istorie de peste 40 de ani. În România, povestea Decathlon a început în anul 2009, odată cu deschiderea primului magazin, în Bucureşti. Magazinul Decathlon Constanţa a fost inaugurat în anul 2012, iar în prezent reţeaua din România include 19 unităţi, la care se adaugă magazinul online www.decathlon.ro.

Zeci de mii de colaboratori pasionaţi de sport, sute de ingineri de produs şi designeri, mii de prototipuri şi mii de produse testate în fiecare an – toate acestea fac posibilă inovaţia şi dezvoltarea pasiunii pentru sport în rândul publicului. Decathlon insistă pe conceptul de produse şi echipamente sportive disponibile la preţ mic tot timpul anului, ba chiar şi pe politica de preţuri în scădere, care presupune identificarea de soluţii tehnice şi logistice prin care cât mai multe produse să devină din ce în ce mai ieftine, fără compromisuri cu privire la calitate.

Având misiunea asumată de a îmbunătăţi calitatea vieţii pentru cei aflaţi în suferinţă sau care se află în diverse situaţii de risc, Asociaţia United Hands România sprijină toate persoanele ce au nevoie de ajutor, indiferent de rasă, religie, naţionalitate sau poziţie socială. United Hands colaborează cu persoane şi organizaţii din toate mediile culturale şi etnice, fiind una dintre organizaţiile non-guvernamentale ce au reuşit să aibă continuitate în proiecte realizate în Constanţa şi în zona Dobrogea în ultimii 17 ani.

Foto: Decathlon

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*