Un bărbat de 37 de ani a fost reținut pentru 24 de ore de polițiștii din Medgidia, după ce ar fi refuzat să oprească la semnalul acestora și ar fi fost urmărit până în localitatea Pietreni. Potrivit IPJ Constanța, verificările au arătat că bărbatul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce și mai este cercetat pentru alte două infracțiuni la regimul rutier, comise în cursul acestui an.
Incidentul s-a produs în 30 septembrie, în jurul orei 14.00. Potrivit polițiștilor, bărbatul conducea un autoturism pe strada Română din municipiul Medgidia, când oamenii legii i-au făcut semnal regulamentar de oprire.
Șoferul nu s-ar fi conformat somațiilor, astfel că polițiștii au pornit în urmărirea autoturismului. Mașina a fost oprită ulterior pe strada Hărniciei din localitatea Pietreni.
În urma verificărilor în bazele de date, polițiștii au stabilit că bărbatul avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce în perioada în curs.
Mai mult, potrivit IPJ Constanța, din cercetări a rezultat că acesta mai este cercetat pentru alte două infracțiuni la regimul rutier, care ar fi fost săvârșite în cursul aceluiași an.
După administrarea probatoriului, bărbatul de 37 de ani a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.
Acesta urmează să fie prezentat procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, pentru dispunerea măsurilor legale.
În același dosar, polițiștii cercetează în stare de libertate și un bărbat de 24 de ani. Acesta este suspectat că i-ar fi încredințat autoturismul bărbatului de 37 de ani, deși ar fi știut că acesta avea dreptul de a conduce suspendat.
Cercetările sunt efectuate de polițiștii Biroului Siguranță Rutieră din cadrul Poliției municipiului Medgidia, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia.

Be the first to comment