Situație tensionată în Mangalia după focurile de armă. Numărul victimelor împușcate a ajuns la trei

Arma deținută ilegal de suspectul din Mangalia. FOTO CTnews.ro

Conflictul de pe strada Farului din Mangalia pare să fie departe de a fi finalizat. La spital și la locul incidentului a fost nevoie de intervenția mascaților pentru a calma spiritele și chiar s-au folosit grenade iritant – lacrimogene. 

Numărul victimelor împușcate în conflictul din Mangalia a ajuns la trei, după ce în după amiaza de 19 august, în jurul orei 16.30, un bărbat în vârstă de 44 de ani s-a prezentat singur la Unitatea primire Urgențe a Spitalului Mangalia, cu răni provocate de alice, la nivelul gambei stângi. Celelalte două victime sunt un bărbat de 44 de ani, cu plagă abdominală inferioară, adus la spital în șoc hemoragic cardio-respirator, care a decedat ulterior și un alt bărbat de 36 de ani, cu politraumatism prin plagă împușcată cu alice, în ambele picioare.

După ajungerea răniților la spital, rudele acestora i-au urmat și se manifestau zgomotos și violent, drept pentru care la fața locului a fost trimis un echipaj de polițiști ai Serviciului de Acțiuni Speciale. Prezența acestora a fost necesară și la locul producerii incidentului, unde, un grup de bărbați încercau să obstrucționeze ancheta criminaliștilor. Polițiștii au fost nevoiți să lanseze o grenadă iritant – lacrimogenă pentru a dispersa grupul, iar cel care i-a incitat pe ceilalți, a fost încătușat.

Ancheta a fost preluată de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța, care au decis reținerea agresorului pentru 24 de ore. În cursul zilei de astăzi, 20 august urmează a se efectua necropsia cadavrului și examinarea medico – legală a celorlalte victime, urmând apoi a se face încadrarea juridică a faptei.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*