Sfârșit de săptămână aglomerat pentru jandarmii constănțeni

Jandarmii asigură liniștea și ordinea publică la evenimente. FOTO IJJ Constanța

În perioada 24-25 octombrie, efective de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Constanţa, în cooperare cu lucrători din cadrul I.P.J. Constanţa, I.S.U. Constanţa şi Poliţiei Locale vor fi angrenaţi în mai multe misiuni de asigurare a ordinii publice la evenimentele sportive organizate în zona de competenţă.

Pe 24 octombrie, se va acţiona pentru desfăşurarea în condiţii de siguranţă a partidei de baschet masculin B.C.Athletic Constanţa – A.C.S. Târgu Jiu, eveniment sportiv ce va avea loc la Sala Sporturilor, începând cu ora 19.00.

Joi, 25 octombrie, jandarmii constănţeni vor asigura măsurile de ordine publică la festivităţile organizate în municipiul Constanţa cu ocazia Zilei Armatei Române(ceremonial militar şi religios la Monumentul Eroilor din cel de-al doilea Război Mondial între orele 10.00-11.00 şi retragerea cu torţe pe traseul Piaţa Ovidiu – Parcul Arheologic, în intervalul orar 19.00-19.30). Cu acelaşi prilej, jandarmii vor fi prezenţi la monumentul ridicat în Parcul Central din Cernavodă, dar şi în Piaţa Republicii din Mangalia, în vederea asigurării climatului de ordine publică şi protecţiei participanţilor la ceremoniile militare şi religioase.

Pentru desfăşurarea în condiţii optime a acestor activităţi, recomandăm participanţilor să adopte un comportament decent, în conformitate cu normele de convieţuire socială, reamintind că nu vor fi tolerate fapte ce aduc atingere ordinii publice şi siguranţei cetăţeanului.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*