Sesizează neregulile la alegerile parlamentare din 11 decembrie 2016

Secția de votare 203 din Constanța
Secție de votare din Constanța. FOTO arhiva CTNews

Asociația Pro Democrația monitorizează organizarea și desfășurarea procesului electoral pentru alegerile parlamentare din 11 decembrie.

Organizație neguvernamentală cu peste 26 de ani de experiență în domeniul electoral, monitorizează campania electorală și observă procesul de organizare și desfășurare a alegerilor pentru Camera Deputatilor si Senat.

Ca și în cazul scrutinelor anterioare, organizația monitorizează modul în care se aplică legislația în vigoare, respectarea acesteia de către actorii instituționali, politici și din societatea civilă, combaterea intervențiilor arbitrare și neconstituționale asupra normelor legale.

Totodată, Asociația Pro Democrația încurajează cetățenii săparticipe activ la procesul electoral în ziua de 11 decembrie a.c prin transmiterea de sesizări cu privire la NEREGULILE și FRAUDELE care apar în timpul procesului electoral, urmând ca disfuncționalitățile constatate să fie transmise către instituțiile abilitate spre soluționare.

Astfel în ziua de 11 decembrie, în intervalul orar 6.00 – 23.00, Asociația Pro Democrația vine în sprijinul cetățenilor ce vor să se informeze sau să sesizeze nereguli sau fraude legate de procesul electoral și va pune în funcțiune serviciul TelVerde 0800 070 100, gratuit din orice rețea fixă sau mobilă.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*