VIDEO Primăria Medgidia investește în locuințe pentru nevoiași cu fonduri europene și reabilitarea drumurilor. Valentin Vrabie vrea să obțină 5 milioane Euro

Ședință de Consiliu Local Medgidia. FOTO CTnews.ro
Ședință de Consiliu Local Medgidia. FOTO CTnews.ro

Medgidia și-a propus să absoarbă bani europeni pe bandă rulantă iar echipa de la Primărie lucrează non stop și scrie proiecte atent gândite astfel încât să meargă la sigur la Bruxelles. Fondurile nerambursabile date de Uniunea Europeană sunt “bani ieftini” însă greu de obținut: se cer multe condiții de îndeplinit, lucru de calitate și argumente convingătoare, toate cuprinse în paginile dosarului tehnic pe care-l trimiți. În caz contrar, și Bruxelles-ul respinge dosarele tot pe bandă rulantă.

Ultimul proiect pe lista investițiilor în euro cu care primarul Vrabie s-a dus în fața Consiliului Local, sunt locuințele sociale. Blocuri de apartamente și garsoniere destinate celor mai săraci localnici din Medgidia care vor avea pe viitor un acoperiș deasupra capului. Proiectul depus în ședința publică a fost votat de consilierii locali, care i-au dat în acest fel undă verde edilului lor.

“E un proiect care se va depune mâine pentru accesarea de fonduri europene. Sunt 6 blocuri sociale de 2 etaje cu toată infrastructura, și apartamente și garsoniere, în zona IMUM. O sută cincizeci de locuințe, exact: apartamente, garsoniere, cu 2 camere, cu 3 camere. Este primul pas, să spun, în a rezolva această problema gravă socială cu care se confruntă Medgidia” explică primarul Valentin Vrabie.

Să construiești un buget eficient bazat pe taxele și impozitele unui orășel cu 36 de mii de oameni, nu e ușor deloc. E ca și cum încerci să faci mâncare din te miri ce și îți lipsesc multe ingrediente iar cele pe care le ai la-ndemână sunt destul de firave și inconsistente. Medgidia este orașul în cauză, bugetul său e grevat de datorii istorice iar primarul Vrabie e “bucătarul” cu pâinea și cuțitul care trebuie mânuit astfel încât să ajungă peste tot puținul pe care-l are. În atari condiții, soluția unui edil are un singur nume :”bani din exterior”. Iar banii pot veni din două surse: de la Guvern, sau de la Bruxelles. Iar cum bugetul statului (din care se alimentează Guvernul) e la fel de peticit ca-n ultimii (mulți) ani și banii vin cu țârâita, rămâne soluția fondurilor europene nerambursabile de care primarul Vrabie vrea să profite din plin, cu blocurile sociale.

“E o sumă mare: sunt 5 milioane de euro ! Vorbim de o documentație pe care acum, să spun, a ajuns la întocmirea ei în totalitate, s-a aprobat în Ședința de Consiliu iar mâine se va depune pentru obținerea finanțării în vederea construirii a 6 blocuri sociale” spune edilul.

Vrabie are de recuperat pentru Medgidia pași mari și etape importante în dezvoltarea urbei, “restanțe” adunate în ani de zile care au lăsat orașul în urma altora din județ, în cursa dezvoltării. Spitalul trebuie refăcut aproape de la zero, liceul are nevoie de înoire capitală, policlinica unde vin zeci de mii de pacienți stă să cadă, și toate costă. Fondurile europene sunt salvarea iar echipa de la Primărie lucrează contracronometru.

“Am semnat contracte de-o mie de miliarde de lei. Aceste sume se vor revedea în Bugetul Local în momentul executării lucrărilor: atunci trec prin Bugetul local. În 28 de ani, deci până în acest moment, în Medgidia nu s-a construit niciodată nimic ! NICIODATĂ !” spune edilul orașului cu năduf.

Acum Primăria vrea să reabiliteze și un drum care nu era al orașului dar de care oamenii se lovesc în fiecare zi. Bucata de drum care va fi reabilită e Drum Judeţean cuprins între DN 22C și podul rutier CDMN. Mai exact, este bereteaua care se desprinde din șoseaua ce traversează podul și o ia la dreapta, șerpuind spre stația de benzină. E plină de gropi, mașinile merg ca la țară cu viteză mică și nimeni, niciodată nu a reparat-o cum trebuie.

Datorii de 60 miliarde

E nevoie de fonduri și pentru asta trebuie astupate și găurile bugetului prin care se scurg banii, iar Vrabie e hotărât să nu mai scoată castanele din foc cu mâna altuia. Una din găurile negre ale Medgidiei este serviciul de încălzire centrală: a acumulat datorii uriașe în trecut și niciodată n-a fost eficient. Mergând din pagubă în pagubă, din pierdere în pierdere, toate administrațiile de la Medgidia l-au perpetuat până când a ajuns un muribund la ultima suflare, în prezent. ECOTERM are o datorie istorică de 60 de miliarde lei vechi. L-am întrebat pe primar daca ECOTERM ar avea capacitatea să plătească cele 60 de miliarde.

“Niciodată ! De unde să plătească 60 de miliarde, o datorie veche… În primul rând, sincer, eu astăzi să plătesc dezastrul de ieri – vi se pare normal ? Și-așa plătim ratele care sunt asupra Unității Administrative (UAT – n.n.) adică asupra Primăriei de unde se coordonează Sănătatea, Educația și toate celalate instituții: pe acestea trebuie să le ducem că altfel ar intra în faliment și s-ar distruge funcționalitatea Administrației Publice Locale care-nseamnă o complexitate de nevoi în orașul Medgidia” explică Valentin Vrabie.

Actuala echipă de la Primărie are o aversiune viscerală față de ideea de a îndatora orașul. Dezvoltarea pe datorie e o idee seducătoare pentru orice primar din țară, și pe termen scurt aduce numai beneficii: și de imagine și de oportunitate. Iei bani (la dobânzile momentului) faci ce faci cu ei, lumea vede, rata popularității crește. Pe termen lung însă, când vin ratele scadente, banii pleacă din buget ca pe tobogan și golesc conturile orașului. Viața pe datorie e un fruct otrăvit.

“Eu am spus de la-nceput – nu sunt un populist notoriu, de 2 lei. Centralele ECOTERM nu pot merge, pentru că de la început s-au investit zeci de milioane de euro în ele, știind că nu au viață lungă. Aceste centrale erau sortite eșecului pentru că nicio furnizare de agent termic din țara aceasta nu este pe profit. Toate sunt în pierderi, dacă vedeți CET-uri și toate aceste instituții, toate aceste societăți sunt pe pierdere. Inclusiv Bucureștiul, Constanța, orașe mari ! Deci, de la bun început din aceste centrale s-au furat bani ! Bani pe care-i platimm noi, îi plătesc și copiii noștri și nepoții noștri și pe care-i plătim noi acum, mult cu vârf și-ndesat. Din bugetul ăsta puțin pe care cu foarte mare greu oamenii și-l plătesc la Medgidia” spune primarul Valentin Vrabie.

Nu mai puțin de 11 proiecte de dezvoltare inițiate de Vrabie au fost aprobate de consilieri în ședința lunii august. A fost o bătălie dura la capătul căruia edilul a convins Consiliul Local.

Răspunderea pentru textul acestui articol aparține exclusiv autorului. În cazul unui comunicat de presă, răspunderea aparține exclusiv instituției care l-a emis și persoanelor fizice sau juridice care au fost citate în articol.

Publicația CTnews, persoana juridică asociată cu aceasta și persoanele fizice care administrează această companie nu își asumă răspunderea pentru informațiile publicate de autorii articolelor sau ale comunicatelor de presă.

Informațiile de pe CTnews.ro sunt obținute din surse publice și deschise.

Conform articolului 7 din legea 190/2018, prelucrarea în scop jurnalistic este derogată de prevederile Regulamentului general privind protecția datelor cu caracter personal daca este asigurat un echilibru în ceea ce privește libertatea de exprimare și dreptul la informație.

Be the first to comment

Leave a Reply

Your email address will not be published.


*